Se apropie 1 Iunie, dată când ne vom reaminti că Timișoara nu e în stare să-și termine și doteze noul corp ridicat pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”. Ministrul Sănătății a venit la fața locului pentru o vizită electorală, să nu-l uute oamenii că există, iar Fritz face și el o gargagă jalnică despre propria neputință.
Alexandru Rafila a făcut azi o vizită de ”băgare în seamă” electorală, tipică PSD, fără a avea de anunțat nimic despre banii pentru dotările necesare noului corp. ”Preventiv”, pentru că se simte cu musca pe căciulă, Fritz vine cu explicații ridicole despre șantierul perpetuu de la noua clădire. ”Acum miza nu este să recepționăm clădirea, ci să deschidem un spital unde copiii și părinții să aibă condiții moderne de tratament. Fără aparatură medicală, mobilier și dotări, vom avea doar o clădire frumoasă care va sta încuiată. Noi, din start, ne-am orientat spre atragerea de fonduri pentru dotarea spitalului și am solicitat Ministerului Sănătății fonduri prin PNRR, dar cererea noastră nu a fost considerată prioritară. Am rămas în dialog cu ministrul și așteptăm să-și onoreze promisiunea și să doteze spitalul cu aparatura necesară”, a declarat primarul Dominic Fritz.
În realitatea, cei implicați știu că au motive să fie sceptici: ”Toată lumea care mă cunoaște mă întreabă când e gata spitalul. Noi sperăm ca anul acesta să fie gata. Ca și construcție a aproape de finalizare. Pentru a fi dat în folosință, e nevoie de câteva probe tehnologice, să se facă recepția, să înceapă intabularea, darea în folosință, dotările, care mai durează puțin. Pentru dotări urmează să primim confirmarea de la minister pentru împrumutul luat de la BEI. Vor fi alocate peste 200 de milioane necesare dotării”, a precizat miercuri, la o conferință de presă, directorului Spitalului de Copii, Ovidiu Adam. În aceste momente s efac probe tehnologice la tavane și ar mai fi de făcut doar ultimele finisaje.
Azi, Rafila a descins însă fără a confirma nimic, tipic PSD. Noua clădire a spitalului 150 de paturi și va găzdui urgențele, laboratoarele pentru analize, policlinica, radiologia, chirurgia pediatrică, terapia intensivă, ortopedia și secția de prematuri..