Ungaria a limitat accesul românilor pe teritoriul său de câteva zile, bineîțeles, cu excepții. Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara transmite că maghiarii au venit cu precizări exacte despre punctul de frontieră Cenad- Kiszmobor, intrate în vigoare ieri noapte, la ora 23.
Vama Cenad nu este complet închisă. De câteva zile, se permite tranzitul pentru mijloace de transport marfă până la 7,5 tone și al lucrătorilor transfrontalieri. Chiar și așa, conform celor de la ITPF Timișoara, zilele acestea, au mai fost români care au dorit să iasă din țară pe la Cenad, în calitate de simple persoane fizice, și au fost întorși de la vamă. În acest context, ungurii au trimis o precizare clară, care spune că persoanele fizice pot tranzita țara vecină pe culoarele constituite în acest sens, dar pentru care trebuie să iasă prin alte vămi, nu pe la Cenad.
Pentru tranzit, Ungaria permite accesul persoanelor care nu au simptome de covid-19 și care pot demonstra precis scopul călătoriei. La frontieră se va face triaj epidemiologic, iar cei care au simptome specifice infecției cu coronavirus nu vor putea intra în țara vecină. Dacă cei ce intră sunt asimptomatici, vor trebui să stea în carantină sau izolare la domiciliu după ce intră în Ungaria.
Se exceptează de la regulă persoanele care prezintă două teste moleculare PCR, făcute în ultimele cinci zile, la interval de 48 de ore unul de celălalt. Testul trebuie tradus în maghiară sau engleză.