DISTRIBUIȚI

După luni de zile în care a fost gol, spațiul dedicat expozițiilor de la Palatul Ștefania va fi din nou animat cu arta. Instalația artistică mind-moving ajunge acolo.

Proiectul este unul al Indie Box și este centrat pe terapia prin artă. De altfel, proiectul face un tur și ajunge la Timișoara la un eveniment co-organizat de către Asociația Entuziart – Art Terapie și AREAL spațiu pentru dezvoltare coregrafică. S-a căutat și un colaborator pentru proiectul de la Timișoara și a fost găsit Robert-Matheas Popa, de 21 de ani, care va fi la Timișoara cu Alexandra Gîrbea. El a fost ales pentru abilitățile sale în dans contemporan, actorie și acrobație.

Popa și Gîrbea au participat deja la o serie de ateliere cu copiii de la Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă de la Spitalul „Louis Țurcanu” din Timișoara, conduse în cadrul proiectului de dans-terapeuta Anca Lupulescu și art-terapeuta Cristina Bratu. Acum, cei doi pregătesc instalația într-o rezidență.

Instalația va fi trei zile la Timișoara: : 1 noiembrie, 19:00 – 21:00, 2 și 3 noiembrie, 18:00 – 20:00. Accesul e gratuit, dar de recomandă pre-înscrierea aici.

LĂSAȚI UN MESAJ