DISTRIBUIȚI

De săptămâna viitoare, mai multe obiecte de folclor bănățenesc vor pueta fi admirate la expoziția ”Artă și măiestrie bănățeană”. Vernisajul va avea loc marți, la Bastionul Theresia.

Vor fi expuse obiecte din colecția etnografului Marius Matei. Expoziția cuprinde peste 100 de costume, costume tradiționale din Banatul de câmpie, bijuterii autentice vechi de sute de ani și documente fotoetnografice. Piesa de ”rezistență” este o catrință de la începutul secolului al XIX-la, organtă cu 365 de monede de argint. Colecțiile lui Marius Matei au fost expuse în multe muzee importante din țară și acum ajung și la Muzeul Banatului. Întreaga coelcție a etnografului are peste 3000 de piese.

El a vorbti despre costumele din Banat, cu spcificul aparte. ”Costumele tradiționale din această colecție dezvăluie frumusețea și pasiunea locului în care multiculturalitatea este încă o trăsătură specifică. Fire de aur formează figuri decorative complexe, iar mâna iscusită a femeii desăvârșește croiala specifică portului bănățean. Costumul tradițional vorbește despre generații de bănățeni, despre inteligență și inventivitate, despre aplecarea spre eleganță și frumos, despre universul nemuritor al satului românesc bănățean. Toate aceste costume sunt mărturii ale talentului și harului, aceste piese fiind un element reprezentativ al României”, spune Marius Matei.

Vernisajul va fi marți, 10 mai, de la ora 18, la mansarda B2 a Bastionului Theresia. Vor vorbi directorul Muzeului Banatului, Claudiu Ilaș, directorul Muzeului satuluui, Dan Radosav, dar și secța secției expoziținale pavilionare a MSBT, Maria Hadiji.

LĂSAȚI UN MESAJ