DISTRIBUIȚI

Universitatea Politehnica din Timișoara derulează un proiect cu parteneri din Norvegia, intitulat „Cultura parcurilor în orașe – parcuri ale culturii”. În cadul acestuia, la Timișoara vor avea loc mai multe evenimente interesante.

Păstrarea patrimoniului verde reprezintă esența proiectului. Acum, în martie, au avut loc întâlniri bilaterale, desfășurate în Norvegia, în Trondheim la sediul partenerului norvegian  NTNU şi, respectiv în As, la sediul NIBIO, adică la partenerii de proiect. La finalul lunii mai sunt programate evenimente și la Timișoara. Se va organiza un workshop, dar și un climaton și masă rotundă, cu ce, puțin zece experți din România și Norvegia. Se va dezbate despre conservarea ecosistemelor existente, utilizarea durabilă a acestora, dar și promovarea acestor soluții găsite pentru orașe, pe baza naturii.

Climaotnul va fi centrat pe discuții despre problemele climatice, prin unghiul provocărilor pentru mediul urban, plus abordarea unor soluții despre multifuncționalitatea parcurilor. Tot în cadrul acestui proiect, grupurile de experți vor lucra la elaborarea unui ghid de bune rpactici pentru promovarea unei culturi a conservării ecosistemelor existente și a utilizării serviciilor ecosistemice pentru orașe.

Proiectul „Cultura parcurilor în orașe – parcuri ale culturii”, beneficiază de un grant in valoare de 242517.26 lei din Islanda, Liechtenstein si Norvegia prin graturile SEE si Norvegiene.

LĂSAȚI UN MESAJ