Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș anunță că a finalizat o etapă importantă din procesul pentru realizarea unui brand turistic definitoriu pentru cel mai vestic județ al țării. Din faza de sondare a reieșit că vinul, berea, gastronomia, festivalurile, evenimentele, tradițiile dar și muzica din Timiș pot fi elemente definitorii ale noului brand.
Cei care au răspuns la chestionarele primite au nominalizat „Revoluție, „Tradiție” și Art-Nouveau” drept cuvintele definitorii pentru Timiș. atributele definitorii pentru Timiș ar fi „Dinamic” și ”Multiculturalitate”. Cea mai relevantă personalitate a fost considerat aviatorul Traian Vuia, iar muzica emblematică este cea populară. Repondenții spun că turiștii trebuie să resimtă bucurie când vin în Timiș, iar simbolurile cele mai reprezentative ar fi ”Cetate” , ”Revoluție și ”Hora”. Cele mai definitorii produse turistice indicate sunt: Turism agro-rural, Turism cultural, Turism gastro-viticol, Vizite pentru tradiții și evenimente, Circuite turistice, Business Travel, Turism activ și de sănătate, Pelerinaj religios.
Cei care au răspuns consideră că din localitate lor lipsesc, pentru ca aceasta să devină o destinație turistică de succes, promovarea, lipsa investițiilor în turism, dar și școlarizarea de specialitate. Respodenții spun că în localități e nevoie în primul rând de investitori în turism și măsurile pentru încurajarea turismului, urmate de o infrastructură bună, o ofertă culturală bogată și o ofertă gastronomică pe măsură. Referitor la factorii care ar ajuta dezvoltarea turistică a județului, au fost indicați următorii: “Definirea brandului și poziționarea pe piață”, “Renovarea urgentă a clădirilor de patrimoniu” și “Încurajarea investițiilor în turismul rural”.
Niciun participant la sondaj nu consideră că Timișul nu are potențial de a trage turiști români sau străini. Repondenții spun că din țară, putem atrage turiști din București, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin. În ceea ce privește străinătate, 66,2% dintre repodenții își doresc turiști străini din Germania, țară urmată, în ordine, de Austria, Serbia, SUA, Anglia, Ungaria și Italia. Principalele atuuri ale Timișului ar fi podgoriile, berea, folclorul și gastronomia. Județul poate fi o destinație turistică de top datorită tradițiilor, culturi, obiceiurilor locale, festivalurilor și evenimentelor.
Concluzia sondajului este că 89,7 % dintre cei ce au răspuns cred că Timișul poate deveni o destinație turistică atractivă. 83,8% cred că oferta noastră turistică nu este cu nimic mai prejos decât cea a județelor vecine. De asemena, 86,8% își doresc ca județul să devină o destinație de top și sunt dispuși să contribuie în acest sens. Doar un repodent nu crede că Timișul poate deveni o destinație turistică de top. Opțiunea “Nu îmi doresc să devenim o destinație de top și nu voi activa în această direcție” nu a fost bifată de nicio persoană care a răspuns la sondaj.
La chestionarul complex trimis de APDT Timiș și consultantul de turism Simion Giurcă au răspuns toți primarii din județ. În localitățile în care s-au schimbat primarii după noile alegeri, APDT va retrimite chestionarul. Alți 95 de stakeholderi au primit și ei chestionare. Este vorba de unități de învățământ superior cu profil turistic, asociații profesionale, agenții de turism, unități reprezentative de cazare, ONG-uri, instituții de cultură și artă, Asociația Timișoara´2021, instituțiile reprezentative ale cultelor, ARD Vest, Infocentre turistice, etc.
În acest moment, se face o consultare și la nivelul tuturor agențiilor de turism din țară. Până acum, au fost completate 68 de chestionare, dintre care 49 provin de la primării din județ, iar alte 19 de la stakeholderi. 55,9% dintre repondenți au peste 40 de ani. APDT și Simion Giurcă și-au propus să încheie faza de faza de cercetare și de de definire a elementelor esențiale ale brandului până la data de 25 octombrie. Va urma apoi afza de creație, pentru definirea elementelor vizuale ale brandului și elaborarea manualului de brand.
Dorința celor ce se ocupă de proiect e să termine această etapă până la final de noiembrie, astfel încât rezultatele să fie prezentat la 1 decembrie.