Finalul de vară aduce spectacole inedite, pe gustul copiilor și nu numai. Le susține trupa libaneză Clown Me In, la o inițiativă a Asociației LOGS.
Spectacolele au loc în cadrul ediției a VIII-a a Refugee Art Festival (Festivalul artistic al refugiaților). Sabine Choucair a fondat trupa libaneză de clovni în 2008. ”Am găsit în spectacolele cu clovni ceva magic. Am găsit răspunsul la motivul pentru care îmi doream cu adevărat să fac teatru și cum să îl folosesc cu oamenii. Clown Me In este unul dintre cele mai mari grupuri de clovni din Liban, aducând spectacole celor care au cea mai mare nevoie de ele. Grupul a susținut spectacole în întreaga lume pentru comunități mexicane, libaneze, palestiniene, indiene, marocane, iordaniene, braziliene, grecești și britanice”, susține Sabine Choucair, director Clown Me In.
Copii sunt așteptați la spectacole, dar nu numai. ”Este pentru a doua oară cand Sabine alături de Clown Me In vine la Timișoara. Dacă în primul an, ei au susținut spectacole de teatru pentru copii si adulti refugiați, de aceasta data ei vor performa în fața tuturor. Două spectacole vor avea loc în centre sociale, la Casa LOGS și Centrul Primăriei din Kuncz, iar altele două vor fi în două parcuri din cartiere marginase ale Timișoarei cu scopul de a duce initiativa culturala in zone mai puțin consumatoare de cultura. Avem deja mult entuziasm din partea celor mici pentru spectacolele cu clovni și abia așteptam sa radem impreuna, deși în zilele noastre avem multe motive sa nu o facem”, a declarat Flavius Ilioni Loga, președintele Asociației LOGS.
Iată programul spectacolelor:
Joi, 29 August:
Ora 11:00 – Casa LOGS, Str. Tebea, Nr. 12 https://g.co/kgs/vdynfRv-
Ora 18:00 – Parcul Sándor Petőfi, Freidorf, Str. Ardealului, colț cu Nicolae Andreescu https://g.co/kgs/7onfWKi
Vineri 30 August:
Ora 11:00 – Complex de Servicii Sociale Kuncz, Str. Satu Mare 1 https://g.co/kgs/6CjZueU
Ora 15:00 – Parcul Rebeca, Blașcovici, Str. Alecu Russo 3 https://g.co/kgs/UNGnrQx