Speranță pentru mai puține accident în Giroc, unde Calea Timișoarei a a devenit un adevărat coșmar pentru localnici, cel puțin la orele de vârf. Pe drumul principal vor apărea patru sensuri giratorii, care sunt menite să reducă numărul accidentelor. 

Consilierii locali din Giroc, dar și cei județeni, au votat asocierea dintre comună și județ pentru a construi sensurile. Vor fi patru astfel de sensuri giratorii pe DJ 595, la intersecțiile cu străzile bulevardul Aviație, bulevardul Soarelui, strada Jupiter și strada Neptun. Autoritățile nu pretind că vor rezolva traficul, unul ifnernal, dar că vor face circulația mai sigură. ”Având în vedere numeroaselor solicitări venite din partea cetățenilor comunei Giroc privind asigurarea condițiilor de siguranță a circulației – rutiere și pietonale – pe acest sector de drum public, evenimentele și accidentele produse, precum și a adresele emise de Inspectoratul Județean de Poliției al Județului Timiș – Serviciul Rutier privind un posibil pericol în ceea ce privește siguranța rutieră pe acest tronson de drum, se impune realizarea într-un timp cât mai scure a lucrărilor necesare”, se aată în nota de fundamentare a proiecutlui.

Cu ocazia discutării proiectului în comisiile reunite, social-demcoratul Ioan Sorincău, fostul primar al Moșniței Noi, a ridicat o problemă importantă referitor la dezvoltarea galopantă a Girocului și Chișodei. ”Trebuie gândită o ieșire din Giroc, pe strada Herculane sua drubeta, pentru că în ritmul în care se va dezvolta comuna, principala arteră de ieșire spre Timișoara va fi sufocată”, a spus Sorincău. S-a ajuns la înțepături despre sala polivalentă, pe care pesediștii o visau la Giroc, până când tocmai Viorica Dăncilă a văzut cât de penibilă e locația dorită de Grindeanu&compania, și a ales locația firească de lângă stadion.

Remarca lui Sorincău despre tarfic este însă una pertinentă, mai ales că Primăria Giroc a anunțat că nu se va mai circula, în viitor, pe drumul ce iese din Chișoda la CET. Așadar, din comuna Giroc, cu tot cu satul Chișoda, se va putea veni în Timișoara pe Calea Timișoarei, sau de pe străzile Chișodei și Bujorilor.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ