DISTRIBUIȚI

Deputatul PNL, de origine PDL, Cornel Sămărtinean, i-a amețit pe secretarii din ministere cu întrebări adresate miniștrilor referitoare la o serie de chestiuni. Are peste 52 de întrebări adresate, și nu-i tocmai rău. Astfel ca, atunci când îl întreabă alegătorii una sau alta, dumnealui să nu o dea în bară cu răspunsuri despre nimic, ci să vorbească la obiect.

Greu de sintetizat va fi răspunsul adresat ministrului Rovana Plumb despre recenta înființare a Agenției Naționale de Ocupare pentru Tineri. Că s-a făcut n-ar fi rău dacă, spune dumnealui, nu s-ar fi înființat și desființat agenții menite să scadă șomajul. Dar ne-am ales, până acum, cu o creștere a șomajului cu 25 la sută. El acuză ministerul că irosește bani pe centre de garanții care consiliază zeci de mii de tineri, dar de angajat angajează nu mai mult de 3000, dacă este să rotunjim bine numerele oficiale. Nu înțelege de ce a fost nevoie de o agenție care să se ocupe și de gestionarea fondurilor europene destinate acestui segment demografic, dar care va prelua și oficiile teritoariale ale IMM, Direcția de programe din cadrul Ministerului Energiei, IMM-urilor și mediului de afaceri.

Așadar, a întrebat următoarele:

”Cum se va raporta noua agenție la Ministerul Tineretului și Sportului, la Ministerul Muncii, la Ministerul Energiei, IMM-urilor și Mediului de Afaceri și la Ministerul Fondurilor Europene?

Cum va putea noua instituției creată, Agenția Națională de Ocupare pentru Tineri, să gestioneze fondurile europene dedicate tinerilor, cât și instrumentele pentru susținerea IMM-urilor?”

De la minister a venit un răspuns lung cât o zi neagră de post, care a înșirat o serie de date și cifre, și care practic spune cam ce spune și deputatul. Centrele de garanții funcționează. Dar, practic, tinerii lansați pe piața muncii nu prea sunt consiliați, specializați, dați cu gel, îmbrăcați la costum, cu CV baban. Fără Bac avem mai mulți decât ne-am fi dorit. Poate o să-i vrea Occidentul…

Am sintetizat răspunsul Ministerului Muncii și am deslușit că agenția se raportează la atâtea instituții diferite pentru că se bazează pe parteneriate.

Conform Planului de Implementare a Garanției pentru Tineret 2014- 2015, toți tinerii sub 25 de ani trebuie să beneficieze de o ofertă privind un loc de muncă de calitate, de continuare a educației, de intrare în ucenicie sau efectuarea unui stagiu, într-un interval de 4 luni de la intrarea în șomaj, direct sau prin intermediul centrelor de garanții pentru tineret. Cadrul legislativ național al Garanției pentru Tineri se baza pe legea sistemului de șomaj și normele metodologice care stimulează și segmentul ofertei, cât și cel de cerere al forței de muncă. Modificările actuale legislative se referă și la stimularea măsurilor de activare și includerea componentei de formare și consiliere. Așadar, s-a urmărit un parteneriat între absorbția fondurilor, ocuparea și formarea tinerilor, implicând stagii de practică în întreprinderi, ONG-uri, colaborări cu asociații ale oamenilor de afaceri. Practic, banii din fonduri europene s-au dus către mai multe domenii, unele de stat, altele private.

Planul implică reforme și inițiative cheie menite să asigure intervenția și activarea timpurie, măsuri de sprijin pentru integrarea pe piața forței de muncă. Finanțarea totală propusă pentru întreaga gamă de reforme și inițiative se ridică la 470,48 milioane de euro. În 2013 a început implementarea a două proiecte pilot pentru facilitarea accesului tinerilor care nu au trecut de bac pe piața muncii. Dar practic, din toți acești bani, efectiv pentru angajarea tinerilor au fost cheltuiți puțini. Conform datelor de la minister au fost vizați 5.052 de tineri din grupul țintă. De angajat s-au angajat 5.357 de tineri și au fost înființate 6.411 microîntreprinderi. Dar au fost subvenționați și 4.439 de angajatori. S-au înființat centre de consiliere, au fost urmate cursuri și ucenicii.

Așadar, agenția are treabă, grupul țintă a fost practic plasat pe piața muncii, dar șomajul în rândul tinerilor nu va fi niciodată rezolvat de această agenție care face treaba pe care ar trebui să o facă sistemul educațional. Cu toate că deputatul scoate ochii guvernării Ponta, ar trebui să cotrobăie bine și după vina partidelor din care a făcut sau face parte. Amândouă au fost la guvernare, la un moment dat în același timp, și pe timpul tuturor guvernărilor sistemul educațional a produs eșecuri pe bandă rulantă. Să trăiți bine, precum tinerii formați de agenție!

LĂSAȚI UN MESAJ