DISTRIBUIȚI

Competițiile de volei au fost oprite încă de tot încă din luna martie de federația de resort, iar clasamentul final a fost cel de după ultima rundă din sezonul regulat. CSM Lugoj a rămas cu locul 5, cel care duce în Cupa Challenge, unde clubul va participa pentru al doilea sezon consecutiv. Echipa a intrat într-o vacanță foarte lungă, dar jucătoarele vor primi o parte din bani până la finalul contractelor.

Unele voleibaliste terminau contractele la mijlocul lunii mai, iar altele, aveau înțelegeri până în iunie. ”Am achitat salariile integral până când federația a decis să înghețe campionatul, cu clasamentul de după sezonul regulat. Apoi, pentru ce a rămas din luna martie, conform legii, achităm, procentual, acel 75% oferit de stat. Desigur, sumele sunt mai mici, dar nu aveam altă posibilitatea legală, deoarece bugetul nostru era asigurat 85% din fonduri publice, iar competiția fiind suspendată, nu putem achita salarii din bani publici. Poate unii au reușit, dacă aveau sume mai mari din sponsorizări. În cazul nostru, și partenerii privați sunt afectați. Toți oamenii de la noi din club aveau contracte de activitate sportivă. Sportivele vor primi banii pentru cât se prelungește starea de urgență, până când li se terminau contractele”, ne-a declarat managerul secției de volei, Dan Brudiu.

În sezoanele trecute, CSM Lugoj a avut ceva întârzieri salariale. Acum după un sezon în care au jucat doar cu două străine, au reușit să nu mai aibă datorii așa mari. Pentru sezonul viitor, clubul vrea să păstreze aproape toată echipa. ”Am achitat suma pentru jumătatea lunii martie. Rămâne să virăm partea de la stat, pentru că legea nu permite să plătim noi și apoi să compensăm. Deocamdată încă nu s-au virat banii, probabil urmează zilele viitoare. Oricum, suntem în aprilie și am achitat jumătate de luna martie, la salariile integrale. Stăm bine față de alții ani. Am fost mult mai bine cu banii și am fi putut încheia frumos campionatul. Oricum, vrem să păstrăm în mare lotul, depinde de disponibilitatea finanțărilor din sectorul public, dar și din cel privat. Disponibilitățile financiare vor depinde și de data alegerilor locale”, a explicat Dan Brudiu.

Nici la prima participare, CSM Lugoj nu a jucat din primul tur al Cupei Challenge. Punctajul bun al României a făcut ca echipa să intre în turul al doilea. Acest lucru are mari șanse să se repete, air CSM Lugoj să joace primele meciuri de cupe europene în decembrie, dacă pandemia nu va decala prea mult calendarul. ”Probabil calendarul internațional va fi mai înghesuit. Erau meciuri la senioare, dar și la junioare, preliminarii, care nu s-au mai jucat. Probabil le vor înghesui în august-septembrie. Asta înseamnă că și campionatul va începe mai târziu, în luna octombrie. Cupa Challenge începe în noiembrie, dar noi și anul trecut, nu am jucat în primul tur. Și acum avem punctaj bun, avem șansa să jucăm din nou abia în decembrie”, a mai spus managerul secției de volei.

La prima participare, CSM Lugoj a eliminat în primul tur din Cupa Challenge echipa cehească Dukla Liberec. Ulterior, în optimi, româncele au fost eliminate de YHT Istanbul.

foto: facebook.com/CSM-Lugoj-volei

LĂSAȚI UN MESAJ