DISTRIBUIȚI

Șoferii trebuie să se înarmeze cu răbdare, deoarece săptămâna aceasta se vor institui noi restricții de trafic. La Bastion va fi vorba de ceva de câteva ore, dar pe Bogdăneștilor și Lorena, restricțiile vor fi de mai lungă durată.

Lucrările continuă pe Calea Bogdăneștilor. ”Pe Calea Bogdăneștilor se instituie restricții de circulație în perioada 20.11.2023 – 25.11.2023, în vederea realizării marcajelor rutiere precum și pe strada 1 Decembrie 1918, în perioada 21.11.2023 (ora 08:00) – 22.11.2023 (ora 20:00), pentru intervenții la infrastructura rutieră”, anunță primăria.

Se va lucra și în Modern, pe Lorena. ”În perioada 20.11.2023 – 04.12.2023 se va închide traficul rutier pe strada Lorena, în zona intersecției cu strada Gh. Adam, pe tronsonul strada Renașterii – strada Gh. Adam”, mai informează autoritățile.

Și lângă Bastion vor fi restricții, pentru a aduce o instalație artistică. ”Luni, 20.11.2023, între orele 09:00-12:00, circulația pe strada Hector, va fi restricționată, mai precis banda din stânga, conform sensului unic de mers. Restricționarea este necesară amplasării unui ecran, ca parte componentă a instalației artistice “Vremea de mâine a artiștilor “ Santiago Mostyn & Susanna Jablonski. Celelalte benzi de circulație rămân deschise circulației rutiere”, mai punctează municipalitatea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ