Complexat probabil, în ziua programului cultural pentru anul 2023, Alfred Simonis a dat un comunicat de presă prin care pare că se erijează într-un Mesia al Institutului Oncologic, pe care Timișoara trebuie să-l aibă de peste un deceniu. Deputatul se exprimă de parcă PSD ne-ar face un cadou!

Institutul Oncologic se va face în clădirea abandonată de pe Calea Torontalului, ridicată inițial pentru a adăposti Spitalul Municipal, disipat în multe clădiri din oraș. Desigur, ani în care PSD a avut îndelung guvernarea, dar și Ministerul Sănătății. Minister prin care a considerat oportun să comunice Simonis că entitățile private, singura alternativă pentru mulți bolnavi disperați, au blocat proiectul. ”Hai să spunem lucrurilor pe nume: Timişoara este o umbră a ce a fost din punct de vedere medical. Câți dintre noi nu avem cunoscuţi diagnosticați cu cancer şi care au plecat să se trateze la Cluj? Asta şi pentru că unii jucători privați, pe mână cu diverşi şefi din Sănătate, au ținut captiv un județ întreg, blocând marile proiecte din domeniu. De aceea timp de mai bine de douăzeci ani autoritățile locale din Timiş nu au fost în stare să pună pe masă măcar un proiect viabil de mare anvergură. Şi chiar de aceea Ministerul Sănătății, constatând acest lucru, şi-a asumat finanțarea unui studiu de fezabilitate pentru un institut oncologic”, a anunțat Simonis.

”Ciuntirea” de la costurile studiului de fezabilitate e prezentată, de asemenea, ca o mare realizare. ”Doar că nu mică mi-a fost mirarea în vară, când studiul de fezabilitate a fost finalizat cu o valoare halucinantă: 700 de milioane de euro pentru un institut oncologic! De trei ori mai mult decât ceva similar în Italia! Cu acestă valoare nu aveam nicio şansă să primim finanţare pe PNRR! Mi s-a confirmat încă o dată influenţa marilor operatori privați din sănătate în treburile statului. Au urmat câteva luni nebune în care, împreună cu ministrul Alexandru Rafila, am coordonat eforturile de aducere a valorii cu picioarele pe pământ, pentru a putea fi finanțați. Ne-am întâlnit săptămânal pentru a analiza evoluția modificării şi etapizării studiului de fezabilitate. Acum am o veste bună. Astăzi s-a depus cererea pentru finanţare pe PNRR pentru viitorul Institut Oncologic din Timişoara, în valoare de 197 milioane de euro. Documentația e conformă, corespunde criteriilor impuse şi sunt şanse extrem de mari să obţinem finanţare”, mai spune Simonis despre un proiect pe care era aproapeimposibil ca Guvernul să-l mai lase deoparte!.

Alfred Simonis mulțumește mai multor colegi de-ai săi pesediști în comunicat, pe care nu le vom reproduce, deoarece nu suntem în campania electorală.

LĂSAȚI UN MESAJ