Și în acest sfârșit de săptămână, polițiștii timișeni au efectuat o amplă razie pe șosele din județ. S-au dat foarte multe amenzi pentru încălcarea Codului rutier.

În perioada 11-13 iunie, polițiștii care au fost implicați în această acțiune au dat 559 de sancțiuni, dintre care 368 au fost pentru depășirea limitei legale de viteză. S-au constat 13 infracțiuni. S-au retras în vedere suspendării 44 de permise de conducere, pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire şi limitelor legale de viteză, conducere sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, s-au retras 18 certificate de înmatriculare.

Punctual, polițiștii au prinsduminică și doi șoferi care conduceau și beți, și fără permis. Unul dintre ei a fost prins la Lugoj, pe strada Herendeștiului. Un tânăr de 27 de ani conducea fără permis. El a refuzat atât să sufle în etilotest, dar și să se ducă la spital pentru recoltarea de probe biologice pentru a se staibli alcoolemia. El s-a ales cu dosar penal pentru acest refuz și pentru că nu avea permis, dar conducea.

Alt bărbat a fost prins la Tomnatic, tot fără permis. Cel în vârstă de 43 de ani avea o alcoolemie de 1.45 mg/l alcool pur în aerul expirat. El s-a dus și la spital, astfel că s-a ales cu dosa rpenal pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice și conducere fără permis.

LĂSAȚI UN MESAJ