DISTRIBUIȚI

Teatrul Basca și Asociația Solidart au mai bifat o premieră pe scena unui eveniment timișorean. Joi, la conferința de închidere a proiectului ROOF, Dedicat reducerii fenomenului persoanelor fără adăpost, a avut loc premira piese „Dasupra capului”.

Evenimentul a fost unul în care s-au dezbătut și soluții pentru persoanele fără adăpost, inclusiv proiecții pentru viitor. Evenimentul a avut și o instalație artistică făcută de Livia Mateiaș, dar și momentul de teatru. Piesa ”Deasupra capului” are un singur personaj central, un om al străzii. De altfel, documentarea s-a făcut minușios. Scenaristul Andrei Ursu a stat în instituțiid e asistență socială înainte de a scrie piesa. El a petrecut, mai exactm, 27 de ore la Azilul de noapte Pater Jordan, și la Complexul de Servicii ”Sfântul Francisc”. A intervievat, pentru documentare, șase beneficiari ai celor două centre.

Ursu a fost impresionat. ”Pot să spun că experiența a fost revelatoare și emoționantă. M-a interesat să înțeleg cum funcționează un centru de urgență, procedurile și regulile sale. Sincer, mă așteptam la o atmosferă instituțională închisă, rigidă și depășită de situație. Țin să-mi cer scuze pentru ignoranța mea. Am descoperit locuri în care oameni au grijă de alți oameni, oameni care încearcă să vină cu soluții și să depășească unele blocaje instituționale și birocratice inerente, totul pentru semeni aflați de cele mai multe ori în situații limită – lucru ce m-a bucurat nespus. Am descoperit oameni care încearcă să ofere, pentru un timp – o zi, două, o lună, mai multe, sau cîțiva ani – un loc liniștit, unde te poți spăla, te poți întinde și poți să-ți tragi sufletul, într-o atmosferă sigură și predictibilă, unde nimeni nu judecă pe nimeni. Atmosfera unui loc se simte în aer, se poate citi pe fețele oamenilor. Atât la Pater Jordan cât și la Sf. Francisc am descoperit mici oaze de liniște pentru cei care au nevoie de ajutor”, a spus scenaristul.

Regia spectacolului îi aparține Anei Maria Ursu. Benone Viziteu l-a interpretat pe personajul principal. Și ei au făcut o muncă intensă de documentare. ”Am încercat, cu respect și empatie, sa valorizăm poveștile unor oameni – eroi. Să vorbim despre nevoia de adăpost. Întâlnirile cu oamenii din centrele persoanelor fără adăpost ne-au arătat, nouă artiștilor, că realitatea bate imaginația. A fost un proces intens, plin de emoții și le mulțumesc tuturor celor implicați în proiect pentru că ne-au arătat și alte lumi decât eram noi obișnuiți să vedem”, spune regizoarea Ana Maria Ursu.

Șa evenimentul de încheie al proiectului ROOF au participat 100 de persoane.

 

LĂSAȚI UN MESAJ