Cei de la Poli Timișoara au adus până acum opt jucători noi, iar campania de transferuri nu e încheiată. Fotbaliștii duși vara aceasta au venit liberi de contract, fără prime de instalare sau comisioane plătite impresarilor. Conform cotelor de pe transfermarkt.de, valoarea celor care au semnat până acum cu alb-violeții se ridică la 3,4 milioane de euro.
Trebuie spus că transfermarkt.de și-a actualizat recent cotele tuturor fotbaliștilor din baza de date, astfel că noile cifre iau în calcul și sezonul recent încheiat, în întregime. Cele mai mari cote le au fundașii laterali aduși de Poli, Valentin Crețu și Alexandru Țigănașu, cotați fiecare la 550.000 de euro. Urmează, îndeaproape, Gabriel Vașvari, cotat la 500.000 de euro, și Alexandru Munteanu, ajuns la valoarea estimată de 450.000 de euro. Alexandru Ciucur este evaluat la 350.000 de euro, iar Cristian Melinte, la 300.000 de euro.
Tânărul Ștefan Covalschi are cota de 150.000 de euro, una nu foarte rea, deoarece fundașul stânga nu a debutat încă în Liga I. Miguel Bianconi nu mai are cotă pe transfermarkt.de, deoarece în ultima perioadă a jucat puține meciuri în campionate serioase. Cea mai mare cotă a avut-o în 30 mai 2011, 300.000 de euro. Poli negociază zilele acestea cu Cristian Bud, care e evaluat pe transfermkt.de la 500.000 de euro. După semnătura sa, transferurile ajung la valoarea de 3,9 milioane d eeuro.
Teoretic, incluzând negocierile pentru atacant, Poli ar mai dori să transfere trei jucători.
(foto: facebook.com/ACSPoliTimisoara)