Poli Timișoara a remizat la scorul de 0-0 cu FC Brașov, formație antrenată de Dan Alexa. Din minutul 62, oaspeții au rămas în inferioritate numerică, dar asta nu a făcut ca alb-violeți să-și îmbunătățească numărul de goluri marcate, doar unul în trei runde!
Poli a dominat jocul în prima repriză, în care a fost echipa care a avut ocaziile mai concludente. Chiar și așa, Bogdan Andone a avut momente de nervozitate exagerată, iar, până la urmă, arbitrul i-a dat și cartonaș galben. Prima ocazie mare a fost în minutul 20, la șutul lui Zaluschi ce mergea sub transversală, scos de portarul micu, în zi mare și cel mai bun om al brașovenilor de pe teren. Și Silviu Pană a jucat bine și a avut două ocazii mari la finalul primei reprize. În minutul 40 a încercat să reia, dar nu l-a putut învinge pe Micu, iar în prelungiri a trimis la vinclu, dar portarul a fost din nou providențial pentru oaspeți.
Cosmin Bîrnoi a fost nesigur în meci, deloc așa cum ar trebui să fie un căpitan. Lansat de Germinio în debutul părții secunde de joc, nu a știut să profite de fază. În minutul 53, a finalizat un atac cu un șut care nu a prins spațiul porții, după ce a dat timp adversarului să se replieze. Brașovul a reușit să revină în joc, iar în minutul 55, Lambrinoc a trimis în bara laterală. Tânărul jucător al Brașovului a cerut penalty peste șapte minute, dar, în schimb, s-a ales cu al doilea cartonaș galben și eliminare. Chiar înainte de decizia arbitrului, Andone a plusat ofensiv șu cu nou-adusul Țangulea și Bryneus, dar fără succes. poli a reușit doar o minge trimisă în transversală de Benzar.
Poli Timișoara: Isvoranu – D. Radu (Boariu 85’), Tsvetkov, Germinio, Pureca , Taub – Mudrazija (Țangulea 63’) Ignea, Sil. Pană, Bîrnoi (cpt., Bryneus 63’, Bocșan 85’) – Zaluschi (D. Benzar 77’)
FC Brașov: Micu – Sorsa, Fustar (cpt.), Jovanovic (Vas. Constantin 73’), Tud. Oltean (Rz. Iorga 78’) – Lambrinoc, Joao Amorim (Dumbravă 78’), R. Lazăr, Saim Tudor (M. Burlacu 73’) – Angelov (Marc 66’), Chică-Roșă
Bogdan Andone a aprecizat rezultatul ca echitabil. ”Cred că până la urmă, a fost un rezultat echitabil, ținând cont că am avut și două bare. Dar, cred că per ansamblu, ca joc, atitudine, intensitate, echipa a făcut un joc foarte bun, consistent. Ne-am creat foarte multe situații. Ocazii mari poate au fost trei-patru, să spun, dar foarte-foarte multe situații pe care, din păcate, nu am reușit să le fructificăm sau să luăm decizia bună la pasul final sau la finalizare. Vreau să-i felicit pe băieți, au avut atitudine, au avut determinare. Chiar nu am ce să le reproșez. Ne-am creat situații, am alergat, am muncit foarte mult în acest meci. Până la urmă, sunt mulțumit, pentru că, chiar în ciuda unui rezultat de 0-0, fără să marcăm gol, lumea a plecat destul de mulțumită de la stadion”, a declarat antrenorul lui Poli.
Dan Alexa a apreciat și el același lucru. ”Până la urmă, ținând cont de condițiile în care s-a jucat de la eliminare, suntem mulțumiți cu egalul acesta. Deși pe final puteam să înscriem. Am avut trei situații foarte bune. La fel de adevărat că și la bara lui Ignea (n.r. Benzar a trimis în transversală), Timișoara putea să câștige. E un rezultat echitabil până la urmă. Am avut reacție după pauză, am arătat ca o echipă cât de cât cum mi-aș dori. Am început prost meciul, am jucat lent, previzibil. Poli ne-a surprins pe două-trei contraatcuri unde puteau să înscrie. Micu a făcut un meci remarcabil prima repriză. În rest, cred că un rezultat echitabil și cam asta este”, a punctat Alexa.
Poli va juca etapa viitoare tot acasă, cu Progresul Spartac.