Poli timișoara își încheie sâmbătă conturile cu eșalonul secund, în ultimul meci din Grupa A de play-out, cu Metaloglobus București. După ce toată primăvara a debutat și tineri, Codrea spune că acum va juca cu cea mai bună echipă.
Lipsesc accidentații Bocșan și Oanea, iar finlandezul Tiihonen a părisit și el zilele acestea echipa. Codrea spune că nu vrea speculații că s-au făcut jocuri, în condițiile în care Metaloglobus și Slatina luptă pentru evitarea locului de baraj. ”Suntem triști, practic, ne luăm la revedere de la Liga 2. Cred că a fost o aventură destul de pozitivă, până la ceea ce s-a întâmplat în ultimele două sezoane. Dar după rău în viață vine și bine. După furtună iese și soarele. Dacă reușim să inversăm gândirea și să gândim pozitiv, după experiența negativă cred că anul viitor vom reuși să facem lucrurile mult mai bine, pe un termen lung. E un meci complicat, pentru că ei mai au obiectiv să scape direct de retrogradare. E un meci cu o echipă destul de motivată, dar și noi suntem destul de motivați. A fost destul de ușor să-i capacitez pe băieți. Au înțeles, s-au pregătit bine și vrem să abordăm cu fruntea sus meciul”, a spus Codrea.
Codrea nu va mai debuta niciun tânăr. Puțin paradoxal, pentru că acum Poli nu mai are nicio miză, iar tinerii jucau când echipa mai avea șanse teoretice. ”Va fi cea mai bună echipă pe care o avem la dispoziție. Tinerii vor fi pe bancă, vor intra în funcție de cum evoluează jocul. Nu vrem să fim acuzați că nu tratăm competiția serios. Am două victorii și două înfrângeri de când am venit, meciul acesta va înclina balanța de o manieră sau alta. Vreau să trecem de pragul de 19 puncte. Nu se poate ca Poli Timișoara să retrogradeze cu 19 puncte! Mi-aș dori ca oamenii să vină la stadion, atâți cât vor fi. Ne-am chinuit să ajungem în Liga 2”, a mai spus Codrea.
Și jucătorii vor un final cu demnitate. ”E un ultim meci în acest sezon. Vine o echipă care are două victorii în ultimele meciuri, cu așteptări foarte mari să evite barajul. Dar și noi ne dorim să facem un joc bun și să terminăm cu fruntea sus. A fost un sezon dezamăgitor, dar, pentru mine personal, a fost un sezon în care am avut și meciuri bune”, a spus Denis Radu.
Meciul începe sâmbătă de la ora 11 pe Știința și nu va fi televizat.