Direcția Poliției Locale Timișoara angajează trei paznici, în cadrul Serviciului Pază Obiectiv. Se va susține concurs de angajare.
Ceic are se înscriu trebuie să fie cetățeni români sau dintr-un stat UE și să fie majori. Se cere să fie absolvenți de studii medii sau ginnaziale, cu vechime de 2 ani în muncă și să fie persoane apt din punct de vedere medical și psihologic. De asemenea, trebuie să nu fi săvârșit fapte penale cu intenței și să aibă atestatul de paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor. De astăzi până la 8 iulie se pot depune dosarele.
În 19 iulie va fi proba scrisă, iar interiul, în termen de patru zile. Cei interesați pot intra pentru detalii pe pagina web a Poliției Locale Timișoara, www.politialoctm.ro, la secțiunea Despre Poliția Locală – Cariera sau pot solicita informații la telefon 0256.206.011.