Luni, 14 septembrie, s-a semnat un acord de parteneriat între Primăria Municipiului Timișoara și alianța ATU a celor patru mari instituții de învățământ superior din oraș, Politehnica, Universitatea de Vest, de Medicină și Agronomie. Acordul presupune mai multe scopuri.
Practic, acordul a fost semnat pentru a dezvolta armonios Timișoara prin prisma calității vieții studențești, susținerea promovării internaționale a ofertei educaționale a membrilor ATU, dezvoltarea proiectelor culturale și a celor care implică tinerii în activități socio-culturale, pentru ca Timișoara să devină un pol universitar de referință pentru Europa Centrală și de Est. Iată domeniile pe care se va concentra acordul de parteneriat: domeniul internaționalizării, al dezvoltării urbane, al educației și tineretului, al vieții studențești prin creșterea gradului de securitate și siguranță în Campusul Studențesc, prin continuarea programului privind acordarea de facilități pe mijloacele de transport în comun, prin asigurarea de locuri de practică/internship de calitate pentru studenții care urmează un program de studii specific activității autorităților publice locale/serviciilor publice gestionate, etc.
Concret, acordul a fost semnat de: Nicolae Robu- Primarul Municipiului Timișoara, Octavian Crețu- Rectorul Universității de Medicină și Farmacie Timișoara și Președintele Alianței Timișoara Universitară, Marilen Pirtea- Rectorul Universității de Vest Timișoara, Florin Drăgan- Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Cosmin Alin Popescu- Rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara.