DISTRIBUIȚI

În absența unor noi proiecte de dezvoltare pentru oraș și cu puține schimbări făcute în instituție la peste un an de când Dominic Fritz a fost instalat ca primar, instituția de pe bulevardul C.D. Loga are comunicări tot mai caraghioase. Primăria transmite că s-a finalizat demolarea unui corp de la Clinica de Balneologie, proiecte început de mult și bine.

La Clinica de Balneologie, situată în apripiere de Clinica Ascar, pe cealaltă parte a bulevardului C.D. Loga, există două corpuri. Corpul B a fost demolat, deoarece urmează să se renoveze aproape total, prin extindere pe orizontală și verticală. Mare parte din clădirea din 1960, care are o suprafață de 1560 mp, a fost demolată. Iată ce lucrări se vor face: desfacerea/demolarea parțială a zonelor cu cabinetele de electroterapie și secția de hidroterapie pentru a face loc unei noi structuri care să respecte normele necesare instituțiilor spitalicești; reabilitarea zonelor care cuprind bazinul mare, vestiarele, grupurile sanitare și legătura cu corpul A; extinderea pe verticală, prin supraetajarea cu un nivel, a zonelor cu noi cabinete de consultație, legătura cu corpul A, lift exterior; o extindere nouă, cu două etaje pe locul ambulatoriului, care se face pentru cabinetele medicilor, cabinete de consultație, săli de tratament, vestiare, grupuri sanitare, având la parter sectorul de hidroterapie recreat, iar la celelalte niveluri noi funcțiuni spitalicești. Corpul de clădire își va păstra rolul actual de ambulatoriu și se va realiza o intrare principală din exterior, care va permite accesul direct în ambulatoriu al persoanelor cu dizabilități și accesul cu targa. Se vor realiza finisaje moderne, se schimbă instalațiile interioare și rețelele de utilități și vor fi achiziționate dotări medicale și mobilier.

La finalul realizării unui corp B nou, acesta va fi din nou racordat la rețeaua de apă termală. În ceea ce privește reabilitarea corpului A, instituția abia pregătește documentarea pentru reabiitare. cu alte cuvinte, lucrile se mișcă în ritmul melcului, la fel cum se întâmplă cu toate proeictele de investiție din oraș, pentru care Fritz a ajuns să se mândrească pe pagina sa de Facebook și că semnează simple avize. În cazul proiectului ”Extinderea, reabilitarea, modernizarea și echiparea ambulatoriului de specialitate al Clinicii de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Timișoara din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, prin demolare parțială și extindere orizontală și verticală” este în valoare de 13 milioane de lei și este finanțat din fonduri europene. Clinica de Balneologie, care aparține de Spitalul Municipal a fost readusă în patrimoniul municipalității de fostul primar, Nicolae Robu.

De altfel, contractul de finanțare cu ADR Vest a fost semnat în noiembrie 2019. Peste un an, primăria a lansat licitația pentru desemnarea constructorului. În luna mai abia s-a terminat procedura. Alex-Dia Construcu a avut o ofertă de 12.880.071 de lei, fără TVA. Firma trebuie să termine lucrările în 21 de luni de la data începerii șantierului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ