DISTRIBUIȚI

Deșis e întâmplă rar, Primăria Municipiului Timișoara mai și câștigă procese. Instanța a dat dreptate instituției și evaluarea fostlui director al Filarmonicii, Ioan Coriolan Gârboni, rămâne notată cu 8,70.

Vă reamintim, la vremea respectivă, a existat o controversă deoarece useristul Răzvan Stana, de profesie medic veterinar, a dat nota cea mai mică. ”Respinge, ca nefondat, recursul incident formulat de recurentul-reclamant GARBONI IOAN CORIOLAN împotriva Sentinţei civile nr. 1107/26 Noiembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. 2618/30/2021 de către Tribunalul Timiş în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi MUNICIPIUL TIMISOARA, PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMISOARA, şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMISOARA, având ca obiect – anulare act administrativ. Admite recursul formulat de recurenţii-pârâţi MUNICIPIUL TIMISOARA, PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMISOARA şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMISOARA împotriva aceleiaşi sentinţe. Casează în parte sentinţa recurată, iar, în rejudecare: respinge în tot acţiunea. Obligă recurentul-reclamant la plata sumei de 100 lei cheltuieli de judecată către recurenţii-pârâţi. Definitivă. Pronunţată azi, 22.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată pe portarul Curții de Apel Timișoara.

Anterior, Gârboni câștigase două procese, de suspendare a evaluării și de suspendare a deciziei organizării unui nou concurs. De atunci, Ovidiu Andriș a fost director interimar. Cu acest succes în instanță, instituția va putea organiza un concurs pentru un director plin. La concurs se poate înscrie, firește, și Ioan Gârboni. Fostul manager o putea face și cu 8,70, situație în care, alpturi de alți potențiali doritori, putea depune un proiect de management, dar a refuzat acest lucru. Dacâ Gârboni lua minimum 9, atunci ar fi avut drept să depună singur un proiect de management.

LĂSAȚI UN MESAJ