DISTRIBUIȚI

Peste două zile vom intra în iarna calendaristică iar de duminică, prognoza arată și șansele unor prime ninsori ale iernii în Banatul de câmpie. Primpria Municipiului Timișoara anunță că firma Brantner e pregătită pentru deszăpezire, dar reamintește cetățenilor și agenților comerciali că și ei au boligații.

S-a activat Comandamentul de iarnă, iar firma Brantner, cea care se ocupă și de salubrizare stradală are utilajele și materialele antiderapante pregătite pentru a curăța și transporta zăpada, dar și pentru a menține drumurile funcționale în caz de polei sau îngheț. Autoritățile publice spun că situția va fi sub control dacă ninge. Au prioritate principalele artere de circulație, podurile, principalele intersecți și treceri pietonale, traseele mijloacelor de transport în comun și piețele mari. ”Am avut  deja două comandamente de iarnă pentru a lua din timp toate măsurile necesare pentru a interveni, la nevoie, astfel ca traficul să se desfășoare în condiții normale pentru sezonul de iarnă. Am primit asigurări de la societățile care se ocupă de deszăpezire că vor interveni imediat ce este nevoie”, spune vicele Ruben Lațcău.

Brantner are în dotare 19 utilaje multifuncționale și echipamente de deszăpezire dotate cu sisteme de monitorizare și localizare: cinci utilaje multifuncționale de capacitate mare, șase utilaje multifuncționale de capacitate mică, trei utilaje cu încărcător frontal, trei utilaje de transport al zăpezii, două autocisterne clorură. Acum, firma are pe stoc cu 800 de tone sare, 20 de tone de clorură de calciu și inhibitor, iar alte materiale se vor mai cumpăra pe aprcurusl iernii, în funcție de necesități. Daăc va fi nevoie, pot interveni și STPT, SDM, Horticultura, Aquatim, SC Piețe SA, dar și firmele de utilități din oraș.

Autoritățile reamintesc că cetățenii, instituţiile publice, firmele, persoanele juridice şi asociaţiile de proprietari au oblgiația să curețe zăpada și gheața de pe trotuarul din fața imobilelor und elocuiesc sau unde își desfășoară activitatea. Există și bolgiația curățării rigolelor, dar și de îndepărtare a țurțurilor de gheață de pe acoperișuri sau burlane. De asemenea, unde exisăt pericol, caest lucru trebuie marcat. În caz contrar, cetățenii sunt pasibili de amenzi.

Timișorenii pot suna dacă nu s-a făcut deszăpezire la dispeceratul Brantner, unde se răspudne non-stop la următoarele numere:  0737.770.527, 0356/401051, 0356/401052, 0356/918. De asemene,a se poate lua legătura cu Biroul de Salubrizare a primăriei, la numprul 0256/408335 . Sesizările se pot face și pe site-ul instituției.

LĂSAȚI UN MESAJ