Primăria Municipiului Timișoara anunță că vrea să se ocjpe de execuția lucrărilor la inelul de vest al centurii ocolitoare a Timișoarei. Autoritățile promit că intersecția cu viitoarea cale de ieșire din oraș care va fi în continuarea Căii Bogdăneștilor va avea o intersecție cu centura, fără să se repete povestea de la Drumul Boilor.
Solicitarea primăriei este făcută în contextul în care ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că autoritățile publice locale ar trebui să preia execuțiile acestor lucrări majore de infrastructă. Primăria a tirmis un memoriu în acest sens, în contextul în care 95% din centură ar fi pe teritoriul Timișoarei. Lucrările s-ar face în parteneriat cu CNAIR. ”Avem capacitatea și disponibilitatea administrativă de a ne asuma ducerea la bun sfârșit într-o perioadă cât mai scurtă de timp și la cea mai bună calitate, a acestui proiect strategic pentru sistemul de mobilitate al Timișoarei și regiunii. Centura Timișoarei este povestea fără sfârșit, a ultimelor decenii și e timpul ca printr-un parteneriat onest și transparent cu Ministerul Transporturilor și CNAIR să ne implicăm în construirea tronsonului de Vest. Nu cred că există o instituție mai interesată de finalizarea acestei lucrări în bune condiții, decât Primăria Municipiului Timișoara”, a declarat Dominic Fritz.
Acum, pentru centura de evst se lucrează la studiul de fezabilitate. Traseul a fost ales în decembrie, iar autoritățile centrale au acceptat, în mare, traseul propus de autoritățile locale timișorene. Centura va fi din dreptul fabricii Mahle, de pe Calea Aradului, până la Utvin, unde se va uni cu centrua de sud-est. O parte din centură va fi și noua radială a orașului, o continaure a ieșirii de pe Calea Bogdăneștilor.
Timișoara are astăzi doar o mică centură de nord, între Calea Lugojului, prin spatele Dumbrăviței, până la Calea Aradului. Din Ghiroda până la Utvin exista în lucru centura de sud-est, în mare întârziere, la doar 44% din lucrare efectuată.