Primăria Municipiului Timișoara și Universitatea de Vest au semnat un parteneriat pentru renovarea clădirii Primăriei Vechi. După lucrări, făcute pe banii instituției de învățământ superior, universitatea va folosi toate spațiile care se închiriau la etaj.
Edificiul din Piața Libertățiie ridicat în perioada 1731-1734, după ce Imperiul Habsburgic a preluat Banatul, la solicitarea coloniștilor germani, care au cerut o clădire de primărie proprie, pe locația unei foste băi turcești. Din 1780, a devenit sediul primăriei sub forma ei de astăzi, mai ales că Timișoara devenise Oraș Liber regal. Sediul administrației a funcționat acolo până după venirea la putere a comuniștilor, care au mutat primăriei în clădirea de pe Loga unde funcționase Liceul cu profil economic, desființat la acel moment de regim. Astăzi, pe lângă spațiile de la aprter, în clădirea funcționa Facultatea de Muzică și Teatru, dar la etaje erau o serie de birouri închiriate de la primărie, în funcționau inclusiv sedii de partide, precum PMP. La parter există spațiul fostei frizerii Igiena, ajuns la Centrul de Proiecte, o farmacie, sediul Asociației pentru Promovarea Timișoarei și un magazin alimenta.
Ei bine, primăria a făcut un deviz de avizare a lucrărilor de intervenție pentru renovarea pentru reparații capitale. Documentația a fost făcută de PGA Markers SRL, iar firma a estimat lucrările de reparații capitale în valoare de 77.654.799,20 de lei. UVT, interesată de clădire, s-a oferit să facă ea proiectarea și execuția, iar realizând investiția, va prelua și spațiile cu altă destinație de la etaj. Se vor face: lucrări de reparații și consolidare pentru punerea în siguranță a imobilului la acțiuni seismice, refacerea pereților, reabilitarea fațadei cu păstrarea identității arhitecturale, înlocuirea acoperișului și a tâmplăriei, schimbarea tuturor instalațiilor, accesibilizarea clădirii pentru persoane cu mobilitate redusă, introducerea unui sistem de detectare a incendiilor, realizarea iluminatului arhitectural al fațadei principale, amenajarea curţilor interioare.
Pentru clădire exista și dieea de a face un muzeu, așa că rămâne de văzut cum va mai decurge acest plan. În imobil există șio sală de spectacole, Orpheum, destul de mare, pentru evenimente, nu doar săli în care se pot ține cursuri sau care sunt birouri. La un moment, fritz voia să scoată facultatea din clădirea, dar se pare că s-a răzgândit.”Atât clădirea cât și locul unde e amplasată sunt emblematice pentru Timișoara. Vorbim de zona zero a orașului, cu trafic pietonal și aflux ridicat de turiști. Chiar dacă Primăria este proprietara clădirii, de-a lungul timpului aici au fost găzduite diverse instituții, cum e și Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest, care își desfășoară cursurile aici. Salut dorința de implicare a Universității de Vest în reabilitarea clădirii. Primăria a finalizat prima etapă, cea a documentației tehnico-economice, iar acum urmează proiectul tehnic și execuția lucrărilor. Sunt încrezător că în urma parteneriatului dintre Primărie și Universitatea de Vest vom pune în valoare încă una din bijuteriile arhitectonice ale Timișoarei”, spune Dominic Fritz.
UVT caută o sursă de finanțare exterioară. ”Vechea Primărie, imobilul simbol din Piața Libertății, își va relua strălucirea de odinioară. Aflată în ultimii ani într-o anumită stare de degradare, această clădire reprezentativă pentru istoria comunității noastre va fi refuncționalizată printr-un amplu proiect de reabilitare. Vom prelua documentația proiectului pentru a-l implementa și pentru a-i asigura finanțarea. Suntem deja în căutarea unei surse de finanțarea pentru a susține investiția. Dincolo de refacerea infrastructurii și fațadei, este important pentru Timișoara, oraș Capitală Europeană a Culturii în 2023, faptul că în această clădire își desfășoară activitatea Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara. Amplasarea acestei facultăți, generatoare de energii culturale, chiar în centrul istoric al orașului are o puternică reverberație pentru cetățenii Timișoarei și pentru dinamica vieții culturale de aici. Tinerii talentați și mentorii lor din cadrul Facultății de Muzică și Teatru sunt primii care vor beneficia de noile condiții de educație pe care le vor avea în aceste spații reabilitate, iar comunitatea, ca întreg, se va bucura de viața culturală găzduită în acest sit istoric valoros al orașului, clădirea Primăriei Vechi”, spune rectorul Marilen Pirtea.
Intervențiile vor fi realizate cu respectarea raportului de expertiză și în conformitate cu avizul emis de Ministerul Culturii – Direcția Patrimoniu Cultura, conform autorităților.