DISTRIBUIȚI

A devenit deja o tradiție ca anul, să se organizeze o expoziție de artă plastică, cu creații ale cadrelor didactice din județ. Și în acest an, expoziția va fi organizată la Bastionul Theresia, iar astăzi are loc vernisajul.

Expoziția a ajuns deja la ediția a VIII-a. Operele vor fi expuse la Secția de Artă Deliu Pietroiu a Bibliotecii Județene ”Sorin Titel”, adică în spațiul de la Bastionul Theresia. ”Se face anual o selecție atentă a lucrărilor. Avem printre colaboratori și cadre didactice care lurează și la Centrul de Cultură și Artă, cei din comisia de selectare. Ne bucurăm că expoziția a fost un succes chiar și în conetxtul pandemiei”, spune unul dintre profesorii organizatori, Ladislau Domolki, cel care este și inspector școlar.

Anul acesta sunt expuse peste 40 de lucrări, realizate de 15 cadre didactice din județ. Sunt picturi realizate în tehnica liberă, dar și realizări de grafică și colaje pe teme libere. Vernisajul are loc astăzi la ora 17. Expoziția este una cu intrare liberă și va fi pe simeze până la data de 29 octombrie.

foto: facebook.com/Inspectoratul-Scolar-Judetean-Timis

LĂSAȚI UN MESAJ