DISTRIBUIȚI

Vara aceasta, autoritățile promit să repare școlile și grădinițele din Timișoara. În acest sens, s-a dat drumul la o licitație, cu două loturi, și sume de peste 17 milioane de lei.

Sunt vizate reparații curente și întreținerea în regim de urgență când apar probleme. Ruben Lațcău se laudă cu investițiile în școli, în condițiile în care multe renovări se mai fac din proiecte de de pe vremea lui Robu. ”În ceea ce privește finanțarea școlilor, pe primul loc trebuie să se afle elevii. Avem un număr record de investiții în infrastructură școlară nouă, avem nevoie să construim școli noi în Timișoara, dar și să le întreținem și reparăm pe cele existente. Avem la Timișoara aproape 200 de clădiri în care funcționează unități de învățământ. Căutăm o firmă care să asigure reparațiile în școli, un constructor competent și capabil să preia aceste responsabilități”, transmite viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău.

Un lot va cupridne grădinițele și școlile gimnaziale, iar pentru el există suma estimată de 9.794.700,88 lei fără TVA. Alt lot e cu pentru licee și colegii, cu suma estimată de 7.425.236,77 lei fara TVA. Contractele vor fi pentru 24 de luni, de la ordinul de începere a lucrărilor. Ar trebui să se înceapă din vară, înainte de septembrie, deoareve termenul-limită de depunere a ofertelor e 6 iunie.

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ