DISTRIBUIȚI

Condițiile de muncă din industria textilă, mai ales cea de tip lohn, nu sunt cele mai bune. Acest lucru vrea să-l arate un nou proiect al Asociației CRIES, cu o instaalție experiment, pe care elevii timișoreni sunt invitași să o descopere.

Instalația s-a realizat în cadrul proiectului „Cultura sustenabilității în școlile din Timișoara”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare. Instalația pare să recreez spațiul de muncă al unei croitorese din industria ce face haien ieftine, și a fost realizată de  Carina Bălan, artistă, designer și antreprenoare în domeniul modei sustenabile, selectată în urma unui apel de producție artistică. ”Având interese artistice și un brand sub numele căruia încerc să ofer o alternativă cât mai etică când vine vorba de haine, mă preocupă modul în care alegerile noastre de consum pot afecta oamenii și mediul. Am simțit că e necesar să vorbesc despre poveștile oamenilor din spatele hainelor ieftine și despre impactul pe care acest stil de producție îl are asupra lor. „Free Fashion” a fost răspunsul meu la această nevoie de conștientizare. Am vrut să creez ceva care să provoace publicul să privească dincolo de strălucirea magazinelor”, a explicat Carina Bălan.

Pe instalație e pus și mesajul că ”Nu există modă ieftină. Cineva plătește prețul”, cu referire la condițiile grele de muncă ale celro ce fac hainele eiftine. Haine însă pe care elevii dintr-o țaăr săracă și le permit, în detrimentul aotrra mai scumpe, astfel că campania are și o doză de ipocrizie și nu oferă o alternativă neapărat realistă. ”„Inițiativa face parte dintr-un amplu proiect de educare – lucrăm cu profesori implicați, cu elevi, ne dorim să atragem atenția asupra impactului de mediu, social, psihologic al industriei vestimentare de tip Fast Fashion. Sunt rapoarte, date oficiale care vorbesc despre acest impact, au fost nenumărate investigații, sunt fapte reale – păduri care dispar, poluare, îmbolnăviri… Vrem ca tinerii să conștientizeze că nu există modă ieftină, cineva plătește prețul, și vrem ca ei să dezvolte comportamente de consum responsabil. Îi invităm să interacționeze cu instalația și ne bucură că avem deja 200 de elevi programați să viziteze expoziția. Și publicul larg este binevenit”, adaugă Mihaela Vețan, președintele Asociației CRIES.

Instalația este la cafeneaua Reciproc de la Bastion. Carina Bălan speră ca eleviic are vor vizita de azi până vineri instalația să reconsidere când cumpăra haine lohn, aspect care, realist vorbind, e extrem de improbabil. „Aș vrea ca oamenii să plece cu o înțelegere mai profundă a costurilor reale ale fast fashion-ului (…). Sper ca această experiență să îi determine să reflecteze asupra propriilor alegeri și să îi încurajeze să caute alternative mai sustenabile și mai etice. Dacă această instalație îi face să pună întrebări, să caute informații și să ia măsuri pentru a sprijini brandurile și practicile etice, atunci consider că am reușit să transmit mesajul pe care l-am avut în minte. „Free Fashion” nu este doar o instalație artistică; este o invitație la dialog și la acțiune, o modalitate de a începe o conversație despre cum putem face industria modei mai umană și mai responsabilă”, a concluzionat Carina Bălan.

Asociațai CRIES face și un festival ce promovează mâncarea clasică, nu fast-fodd-ul, La Pas. De asemenea, au promovat și băutul apei de la robinet, în condițiile în care aproape nimeni nu riscă să nu folosească pastile anticalcar doar când spală rufele, pentru a nu rămâen fără mașina de spălat.

LĂSAȚI UN MESAJ