Un prim past a fost făcut pentru construirea unui drum nou de legătură între autostrada A1 și Aeroportul Internațional ”Traian Vuia”. Consiliul Județean Timiș a aprobat un protocol de colaborare cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Drumul va fi undeva între Giarmata și Remetea și urmează să să se stabilească traseul exact, în urma studiului de fezabilitate. Deocamdată, s-a făcut doar un studiu premergător, căci drumul face parte din Programul Operațional de Transport. Lungimea va fi de aproximativ 7 km și vor fi două benzi pe sens. CNAIR va asigura finanțarea și se va ocupa de exproprieri, iar CJT va face studiul de fezabilitate, proiectul tehnic și se va ocupa și de execuția efectivă. Va fi un drum de legătură nou, de la zero, iar acordul d eparteneriat era necesar.
Desigur, beneficiile sunt scăderea accidentelor, decongesitonarea traficului spre aeroport, reducerea poluării fonice și cu noxe, dar și creșterea atractivității regiunii pentru investitori. Frumul va avea sisteme de urgență, de trafic management, camere video și sistem de comunicare.
Rămâne acum de vîzut doar cât va dura până ce acest drum va deveni realitate.