DISTRIBUIȚI

PSD Timiș are în sfârșit candidat pentru funcția de primar al Timișoarei. La două zile după ce Adrian Orza a anunțat public că nu mai candidează, social-democrații au anunțat că Voichița Lăzureanu e candidatul care se va bate cu Nicolae Robu, Dominic Fritz sau Marius Craina.

PSD a anunțat la început de an că-l va susține pe Adrian Orza, momentan consilier local independent. Fost viceprimar PNȚCD, Orza stătea mai mult decât catastrofal în sondaje. Astfel, până la urmă, după ce și partidul făcuse pași în spate în susținerea sa, nominalizată și de Partidul Republican, un partid nou, mic, și deocamdată, insignifiant, Orza a arenunța. PSD vine cu fostul director de la Spitalul ”Victor Babeș”, Voichița Lăzureanu, cea care în pandemie a fost de două ori ”retrogradată” ierarhic, o dată din funcția de director, apoi din cea de directoare medicală. ”Biroul Permanent Județean al PSD Timiș a decis astăzi în unanimitate să valideze candidatura la Primăria Timișoarei a Voichiței Lăzureanu, o persoană cu reputație impecabilă, medic de excepție, un redutabil participant la bătălia pentru fotoliul de șef al administrației. Este pentru prima dată în istoria PSD Timiș şi pentru prima dată în istoria Timişoarei când avem o femeie candidat, cu şanse reale de victorie”, anunță PSD Timiș.

Argumentele social-democraților se leagă de gestionare bună a pandemiei la Spitalul de Boli Infecțioase, situație începută cu Lăzureanu în fruntea unității sanitare. Faptul că e timișoreancă, femeie și studiile sale sunt alte calități, în opinia partidului. ”Voichița Lăzureanu este născută în Timișoara într-o familie de medici. Are educație germană, fiind absolventă a Liceului Lenau, este medic primar boli infecțioase, este conferențiar universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie și a fost managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara, considerat cel mai eficient spital din România în lupta cu virusul Covid-19. Din această poziție s-a remarcat ca un adevărat lider, după ce a condus cu mână de fier și cu rezultate excepționale unitatea medicală de referință în România, în lupta cu pandemia de coronavirus.În Primăria Municipiului Timișoara, Voichița Lăzureanu va aduce exact ceea ce lipsește unei administrații performante. Dintre însușirile care o definesc profesional și personal putem aminti: managerul de excepție care se bazează pe echipă, principii și plan; doctorul care te întreabă ce te doare și apoi găsește soluția la problema ta; femeia care știe exact cum să aibă grijă de cei dragi și de casă, cu răbdare, calm și empatie”, mai spun cei de la PSD Timiș.

Nu lipsește și antiteza cu Robu, omul care se comportă adesea ca atotștiutor. ”Așa cum a condus spitalul Babeș poate avea grijă și de Timișoara, așa cum și-a îngrijit pacienții poate avea grijă și de noi, timișorenii. Are toate calitățile necesare: vine dintr-o familie de excepție, născută și crescută în Timișoara, educată, preocupată de binele comunității, dedicată, pasionată și hotărâtă. Este un om care nu pretinde că știe totul, dar care lucrează excepțional în echipă, înconjurată de oameni potriviți și obținând rezultate spectaculoase. Este un medic care așa cum a făcut față Covid-ului, perfid, fantomatic și uneori letal, va ști să repare o administrație care de opt ani pare că funcționează fără busolă, a demonstrat indolență și a servit doar interese de clică, fără să se gândească la cetățeni, la dorințele, nevoile și așteptările lor. Mulțumim, Voichița Lăzureanu pentru decizia de a intra în lupta pentru Primăria Timișoara! Este o mare șansă pentru timișoreni. Timișoara va deveni o adevărată bijuterie în mâna ta!”, se mai arată în comunicatul PSD.

Așadar, partidele de stânga merg la alegerile din Timișoara cu doi medici. Marius Craina e la PRO România, după ce în primăvara lui 2019, organizația PSD Timișoara l-a desemnat să candideze ca primar. Ulterior, a survenit o ruptură, iar Craina a declarat că președintele de atunci al partidului, Călin Dobra, nu l-a dorit drept candidat. Între timp, Dobra nu mai conduce partidul, și iată că noua conducere a ales, chiar dacă pe ultima sută de metri, tot un doctor și tot un fost director de spital. Deocamdată, fostul șef de la Spitalul Județean era al treilea în sondaje, după Robu și Fritz.

foto: facebook.com/freddy.simonis.1

LĂSAȚI UN MESAJ