DISTRIBUIȚI

Alfred Simonis, deputat și președinte al PSD Timiș, face afirmații cu iz de ridicol despre centura de sud-est a Timișoarei. social-democratul spune că vom avea centura finalizată, pentru că ministru e Sorin Grindeanu, în conetxtul în care partidul din care face parte a decis să se facă centura în regim de drum național, cu o bandă pe sens, o lucrare utilă pentru orașe ca Buziaș (cu o centură plină de gropi, din păcate), nicidecum pentru o reședință de județ! 

Simonis a început să laude că la centură măcar se lucrează, spre deosebire de lărgirea drumului județean prin Giarmata, unde șantierul e abandonat. Întrebat de Timișplus dacă nu regretă că a sprijinit ideea ca centura să fie un drum cu o bandă pe sens, pentru a se face mai repede, și nu în regim de autostradă, cum s-a putut la Arad, Simonis a venit cu scuze puerile. „Dacă am fi putut să o facem de șase benzi, o făceam. Avem un proiect pentru acea bucată. La momentul acela, în 2017, dacă am fi luat decizia să o facem de șase benzi, astăzi am fi fost tot în proiectare. Dacă firma de azi și-ar fi făcut treaba, azi aveam centura finalizată. Chiar dacă suntem undeva la 50%, măcar se lucrează, în viitorul apropiat ar trebui să fie finalizată. Sorin Grindeanu e prezent pe șantier, ați văzut cum îi amenință pe constructori”, a spus Simonis.

Reamintim cicitotilor, lucrările la centura de sud-est, care continuă ”bucata” dintre Calea Aradului și Ghiroda, tot cu o bandă pe sens regim de drum național, au început în primavara lui 2020. Poveștile despre lucratul bine din pandemie nu s-au putut aplica în acest caz. Italienii de la Tirrena Scavi trebuiau să termine totul în primăvara lui 2022. Copacii au înflorit, frunzele le-au luat locul, acum au devenit galbene, iar astăzi, potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara , lucrările sunt la 57%!!! În acest ritm, centura ar urma să fie gata în 2026-207, asta fără partea de vest (între Utvin și Sânandrei), pentru care acum se face abia un studiu de fezabilitate.

Simonis încearcă să scuze stadiul penibil al centurii (oare cum ar fi dacă ministrul nu era timișorean?) cu faptul că la Arad, a existat o conjunctură. „Când aAradul discuta de a doua bandă trecuseră deja 7-8 ani de la finalizarea cu prima bandă. Au avut decidenți locali ami resposnabili, mai conectatți, care au beneficiat de conjunctura de care beneficiază acum Timișoara cu Grindeanu. De fiecare dată timișorenii au ales într-un fel și n-au ales bine”, a spus Simonis. Aradul are o centură în regim de autostradă, cu două benzi pe sens, aproape completă (excepția partea dinspre comuna Tudor Vladimirescu) și patru ieșiri în oraș, nu la cuca măcăii, ca Timișoara, care este, ”aparent” într-o conjunctură faborabilă.

Desigur, pentru a deturna atenția de la faptul că ”trăncănitul” în conferințe a lui Grindeanu nu i-a ”impresionat” pe italienii de la Tirrena Scavi, Simonis a punctat alt eșec lamentabil din Timiș în materie de infrastructură, lărgirea drumului județean 691 la patru benzi (mai multe decât centura), în prima etapă, prin Giarmata (probabil Dumnezeu știe când, și în Dumbrăvița). ”Cred că vom organzia proteste pentru a trezi interesul domnului Nica. Este un proiect blocat, nu se întâmplă absolut nimic”, a mai spus Simonis.

Lărgirea e necesară din cauza traficului generat de proiectarea autostrăzii la două comune distanță de oraș, căci anterior, druul ce duce spre Lipova nu era așa sufocat.  În Giarmata nu se lucrează, după rezilierea contractului cu firma Technocer, făcută după ce

 

LĂSAȚI UN MESAJ