Circul referitor la banii din fondul de rezervă pentru primării și pentru drumurile județene escaladează. După ce Alin Nica l-a acuzat și ironizat pe prefectul Mihai Ritivoiu că a blocat hotărârile după ce le-a atacat în instanță, PSD susține că alocarea este una discreționară.
Social-democrații au trimis un comunicat politic neasumat de o anume voce, în care spun că banii s-au împărțit pe cirterii politice. Ei nu pomenesc nimic despre gafa prin care Prefectura Timiș s-a făcut de râs, când a trimis un grafic din care reieșea că județul are 103 primării, cu patru în plus față de cele 99 existente în realitate. ”Discreționar, fără niciun calcul real, 100% pe criterii politice, așa a împărțit Alin Nica bani către primăriile din județul Timiș, președintele consiliului judeţean alegând nevoile sale politice în detrimentul necesităților oamenilor. Cu o vădită atitudine de vătaf, Alin Nica s-a simțit patron pe banii publici și a început să împartă fonduri după bunul plac. Unde a simțit că i se întoarce spatele a plusat și a încercat să plătească datorii politice din banii contribuabililor. După ce aceste manevre meschine au fost momentan oprite, se victimizează în stilul caracteristic și atacă, încercând să acopere cu un scandal modul în care a distribuit banii către primării”, se arată în comunicat.
Dacă Alexandru Iovescu a deplâns în plen soarta comunei Margina, acum se pomenește despre Peciu nou, altă primărie PSD. ”Alin Nica este total rupt de realitate și nu ține cont decât de culoarea politică, dar realitatea îl contrazice crunt. Criteriile discreționare și pur politice de împărțire a banilor blochează dezvoltarea comunității de peste 5000 de locuitori din Peciu Nou, prin alocarea unei sume de 125 mii lei pentru echilibrarea bugetului local, în condițiile în care sprijinul solicitat de către comună a fost de 12 milioane de lei pentru cofinanțarea proiectelor europene aflate în implementare: construire grădiniță, construire școală generală, reabilitare și extindere rețea de apă și canalizare etc., proiecte care riscă să fie blocate din lipsa capacității de asigurare a cofinanțărilor, dar acest lucru nu contează pentru vătaful județului. Acesta este doar un exemplu, dar se poate și mai rău! Timișoara și Lugoj nu au primit niciun leu, zero, din simplul motiv că Nica a vrut să se răzbune pe Dominic Fritz și Claudiu Buciu, doi oameni cu care este în conflict. Ceea ce face președintele Consiliului Judeţean Timiș ne arată încă o dată că acesta nu înțelege importanța funcției pe care o ocupă și că singurul său scop este să încerce să cumpere voturi din bani publici”, mai transmit social-democrații.