DISTRIBUIȚI

De astăzi, 13 iunie, autoritățile au decis ceea ce era firesc: ca raportările privind situația infectărilor cu coronavirus să se dea într-o singură zi a săptămânii, și anume, în zilele de luni. În Timiș, dupa duminica Rusaliilor, s-au depistat puține cazuri noi, după puține teste făcute. În spitale, sunt cu doi bolnavi internați în plus. 

România a ajuns la 2.912.878 de cazuri totale de la începutul pandemiei. În În ultima săptămână au fost depistate 2112 de cazuri noi, dintre care 267 de reinfectări. Rata de infectare pe țară e de 0,14. Numărul deceselor a ajuns la  65.714, cu 21 de decese raportate în ultima săptămână. În spitalele din țară sunt internați astăzi 4520 de bolnavi de covid-19, cu 48 de minori.51 de pacienți sunt la ATI, (între care 47 nevaccinați), fără minori. România a ajuns la 13.153,123 de teste PCR făcute, după 19.028 teste procesate în ultima săptămână. Numărul testelor antigen este de 10.178.231 după 54.456 de teste rapide făcute în ultima săptămână.

Timișul are astăzi 153.264 de cazuri totale de coronavirus de la început de pandemie, după 5 cazuri noi, fără minori între pozitivi. Ieri s-au făcut 138 de teste în Timiș, dintre care 110 teste rapide. Între noii infectați nu există și cadre medicale. De la ultima raportare, nu  s-au raportat  decese în rândul bolnavilor de covid-19. Numărul total al deceselor a rămas rămas 2041. Azi dimineață, în spitalele din județ, la paturile non-ATI, sunt internați 28 de bolnavi/suspecți de covid-19,  fără minori. La ATI  se află 7 suspecți/confirmați de covid-19, internați în spitalele din județ.

 

LĂSAȚI UN MESAJ