Rareș Bogdan, ziaristul devenit europarlamentar PNL, a venit în context electoral în vizită în Timiș. Parcă adus pentru a mai struni puseurile ”dictatoriale” din discursul public ale primarului Nicolae Robu, clujeanul a ținut să reamintească oamenilor din capitala Banatului că Timișoara este unul dintre cele mai frumoase orașe din țară. Clujeanul e convins că PNL-ul va câștiga multe primării, consilii județene, precum și alegerile parlamentare.
Firește, Rareș Bogdan a ridicat în slăvi modul în care Nicolae Robu conduce orașul. ”Din punctul meu de vedere, Timișoara e un exemplu la absorbția de fonduri europene, al modului în care au fost reabilitate cele 33 de străzi pietonale, pasajele și cele șase mari piețe și piațete. M-aș bucura ca mulți dintre edilii veniți din zona sudică, dunăreană, dobrogeană, Moldova de sud, să facă o vizită la Timișoara și să vadă ce înseamnă să administrezi un oraș și să-l dezvolți. Nu mă îndoiesc că domnul Robu va avea un alt mandat și că va câștiga en-fanfare și că va face un parteneriat bun pentru Timiș cu Alin Nica, cel care vine dintr-o comună mic, dar are extrem de multă energie”, a spus Rareș Bogdan.
Întrebat cum vede faptul că pe listele PNL în Timiș sunt și persoane luate din alte partide, dar și condamnați, precum Călin Roman. Rareș Bogdan a fost mereu vehement împotriva mutării dintr-un partid în altul, dar spune că situațiile din Timiș sunt justificate de șantajele pentru fonduri. ”Știu că sunt trei-patru-cinci primari care au venit la PNL de la alte partide. Știu că avem deja 37-38 de primării câștigate și ni s-au alăturat niște oameni de la ALDE, un independent și cred, un primar de la PSD. Unii dintre acești oameni, pe care l-am cunoscut, e un bun primar. A fost liberal, el a fost primar PDL și a fost șantajat pentru acordarea de fonduri de la consiliul județean și Ministerul Dezvoltării. Cred că va trebui să găsim o formulă prin care traseismul politic să fie eradicat, blocat, pentru că nu e deloc sănătos”, a spus prim-vicepreședintele PNL. Despre Călin Roman, implicat într-un scandal cu săbii, Bogdan a spus că: ”Vreau să cred că este un episod nefericit al unei tinereți zbuciumate”, a mai spus politicianul.
Rareș Bogdan a vizitat mai multe localități din Timiș în context electoral, între care și Sânnicolau Mare, Jimbolia (vestul județului e un bazin clasic de votanți de dreapta) sau Dumbrăvița. Acolo, fostul jurnalist prevede o bătălie politică interesantă, nu neapărat cu social-democratul Victor Malac, primar în funcție, în prim-plan, ci cu candidatul PNL, Sorin Drăgoi, și cel de la USR-PLUS, Horia Bugarin. ”Am avut mai multe discuții la Dumbrăvița, am fost pe câteva trasee. E o localitate extrem de interesantă, seamană cu Otopeniul sau Floreștiul. Sunt 25-30.000 de locuitori, majoritatea oameni tineri, peste 68% dintre ei cu studii superioare. Sorin Drăgoi,candidatul PNL, cred că este soluția înțeleaptă, pentru că a făcut lucruri grozave în zona privată. L-am sfătuit pe Sorin Drăgoi să stea de vorbă cu primarii unor aglomerări urbane similare” a spus Rareș Bogdan despre Dumbrăvița.
Politicianul a mai spus că e cazul ca Timișul să aibă, după opt ani, un președinte de consiliu județean care să aibă un aer mai cultivat și elevat. Alin Nica a fost și el prezent la conferință și a spus că Timișul va avea o mare șansă cu primar al Timișoarei și președinte de CJ din același partid. Iar sondajele îl indică într-adevăr pe Nica cu 40 de procente, ca mare favorit. ”După alegerile din 27 septembrie există șansa să existe un parteneriat între Consiliul Județean Timișoara și Municipiul Timișoara. Am văzut tot felul de proiecte care nu au fost duse la bun-sfârșit și lipsa de conlucrare a celor două instituții. Unul e aerodromul de la Cioca și altul este parcarea din centrul Timișoarei. Pentru parcare vă asigur că va exista un parteneriat în beneficiul oamenilor. CJT va ceda aceste teren într-o formulă juridica legală și primăria va punte construi o parcare în centrul Timișoarei. PNL are șansa să cumuleze Primăria Municipiului Lugoj, Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Județean Timiș și guvernul. Așa cum s-au aliniat astrele pentru Cluj, se poate și cu Timișoara”, a spus Nica.
Rareș Bogdan a spus că USR-PLUS ar trebui să fie aliatul PNL la guvernare. Europarlamentarul crede că PNL va avea între 400 și 500 de primării din țară și cel puțin 20 de consilii județene câștigate. ”Vor fi patru ani fără alegeri până în 2024. Dacă nici noi nu vom reuși în acești patru ani, înseamnă că țara asta nu mai are nicio șansă”, a spus Rareș Bogdan, în stilu-i caracteristic.