La începutul lunii martie, doamnele și domnișoarele, dar nu numai, primesc un mărțișor muzical. Spectacolul ”3 Tenori italieni” va aduce, timp de peste două ore și jumătate muzica clasică în prim-plan.

Este vorba de muzicienii Federico Veltri, Fabio Serani și Angelo Forte, cei care aduc o reverență trioului clasic, format din José Carreras, Plácido Domingo și Luciano Pavarotti. Se vor intepreta arii celebre, precum Nessun dorma”, “La donna e mobile” sau canțonete ca “O sole mio”, “Santa Lucia”, “Funiculi, Funicula” și “Caruso”  . Pe lângă cei trei tenori, sunt invitați soprane și baritorni din Opera din Roma, Teatrul Scala din Milano, Teatrul Regio din Parma sau Mozarteum din Salzburg.

Spectacolul va fi dirijat de tânărul dirijor și violonist solist, Bogdan Costache.El va conduce  ansamblurile  reunite Orchestra din Teatro d’ Opera Italiana și Orchestra Operei Vox. Spectacolul are loc la Opera Română luni, 4 martie, între orele 17,30-20. Un tichet costă 200 de lei. Biletele sunt disponibile aici.

LĂSAȚI UN MESAJ