Ripensia a câștigat la scorul de 1-0 în derby-ul cu Poli, prin golul de generic marcat de Mihai Ene, la vinclu, din faxă fixă. Jocul, unul care a adus 1000 de oameni pe arena Electrica, a fost unul destul de sărac în ocazii, precedat de un marș al fanilor timișoreni și terminat cu înjurături greu de reprodus ale aceleiași galerii.

Ripensia putea da lovitura din minutul 2, prin fostul polist Nicolae Sofran. El a scăpat spre buturi și a tras la poartă, dar Murariu a fost pe fază. Ulterior, Poli a preluat controlul steril, cu mai multă posesie și suficient încât să nu o lase pe Ripensia să controleze jocul, așa cum a reușit de multe pri în acest sezon să o facă acasă, pe Electrica. Lucrurile s-au mai schimbat la pauză, dar nu fundamental, căci meciul a rămas sărac de faze de poartă.

Gavra a avut o bară în minutul 51, pentru că Poli să aibă o ratare monumentală în minutul 56. Benzar a scăpat spre poartă și a tras din câțiva metri, dar Toroc s-a plasa în fața lui și a respins, în condițiile în care mijlocașul poutea alege colțul lung. În minutul 82, S-a dat simulare la o cădere a lui Germinion în propriul careu și lovitură liberă indiectă, fază care a contrariat mulți jucători, dar rămasă fără rezultat. Altfel, în prelungri Tsvetkov a comis henț, iar din lovitura liberă de la 18 metri, Ene a trimis direct la vinclu.

Înainte de meci, fanii poliști, sub 150, au mărșăluit din Piața Traian la stadion. Ideea a fost să se atragă atenția asupra precarității infrastructurii sportive din oraș, iar mesajul de pe banner a fost ”Respectați Timișoara”.  Un astfel de marș s-a mai făcut în martie, evident, fără niciun rezultat. Altfel, după meci, fanii au înjurat minute în continuu echipa, inclusiv cu ”Jucători de Serie C, vă rupem picioarele”. ”Apoteotic!, căoitanul Bocșan l-a înjurat și el pe juniorul Olariu.

Ripensia: Toroc – Zamfirescu, Lalic (Țieranu 63’), Fridrich, Gladun – Rz. Morariu (Tud. Călin 63’), Stoi (cpt.) – Sofran (Mih. Ene 63’), Zimța (Mihart 90+3), Mogoș (Piftor 46’) – Gavra

Poli : R. Murariu – D. Radu, Bocșan (cpt.), Germinio, Taub – Bakoș (D. Olariu 72’), Tsvetkov – D. Benzar (Tudoran 73’), Zaluschi (Ignea 73’), Bîrnoi (Oanea 85’) – P. Popescu

Deși nu are licența Pro, la fel ca Benga,ba nici măcar licența B, Iulian Muntean s-a impus. El a apreciat că avantajul echipei sale față de Poli a fost omogenitate. ”Ce să zic, ne bucurăm din tot sufletul!. Cred că după aspectul jocului, meritam victoria. Am fost echipa care am controlat mai mult jocul ca și ei. Am avut și mai multe ocazii și până la urmă, cred că victoria e meritată. Mă bucur mult pentru Ene că a revenit după o accidentare care l-a ținut din prima etapă pe tușă. Mă bucur că a dat gol, chiar dacă nu era 100% refăcut. Cred că s-a făcut diferența prin fptul că noi suntem, poate, un pic mai omogeni ca și ei. Acolo mi s-a părut că s-a făcut diferența. Am avut un pic mai multă răbdare la finalizare șid e acolo. În rest, nu poți să spui. Ambele echipe au avut dorință, ambele au luptat. Dacă nu era execuția lui Ene, se îndrepta spre un egal”, a declarat Muntean.

Octavian Benga a spus că egalul i se părea mai echitabil și că anumiți jucători l-au dezamăgit. ”Cred că rezultatul cel mai echitabil era un rezultat de egalitate. Nicio echipă nu a meritat victoria. Un joc modest. Ca marea majoritate a celor din Liga 2. Dar nu ata ne intersează pe noi. Ne-am dorit să câștigăm. Nici cu egalul nu ne mulțumeam. Trebuie să se termine egal. Din păcate, îmi pare rău să o spun, câțiva dintre jucătorii am crezut că se pot autodepăși sau pot să joace la un nivel superior. Câțiva dintre ei m-au dezamăgit. Dacă nici de la jucători mai valoroși din cadrul lotului nu avem așteptări, atunci de la cine? Un rezultat nemeritat, trebuia să se termine egal, care și acela era negativ pentru noi. Nu știu la ultima fază dacă a fost henț sau nu. Contează doar rezultatul”, a  spus Benga.

Runda viitoare, Ripensia are deplasare la Progresul Spartac, iar Poli va juca acasă cu Metaloglobus București.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ