Sunt tot mai puțini oameni care mai vin la vaccinarea anticovid în Timiș. În acest context, DSP Timiș anunță că se vor distribui noi tichete de masă, pentru cei care s-au vaccinat la finele anului. 

Tichetele se ridică de la medicul de familie sau din centrele de vaccinare. ”Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș urmează să distribuie medicilor de familie și centrelor de vaccinare o nouă tranșă de tichete de masă corespunzătoare unui număr de 64.060 persoane care au fost imunizate complet împotriva COVID-19 în perioada 25.10.2021-31.01.2022. Îndemnăm persoanele vaccinate cu schema completă să intre în posesia tichetelor de masă de la centrul de vaccinare sau cabinetul medicului de familie, în funcție de locul în care s-a efectuat imunizarea, în baza registrului de evidență operat. Voucherele se pot ridica în termen de 6 luni de la data inoculării ultimei doze”, anunță DSP.

Din datele transmise de DSP, ieri s-au administrat 527 de doze de vaccin, dintre care 430 de doze de Pfizer, 66 doze de Moderna, 0 de AstraZeneca și 31 de Johnson&Johnson. 376 de copii  cu vârsta între 5 și 11 ani s-au vaccinat de miercuri, 26 ianuarie. În cazul grupei 12-18 ani, în Timiș 9123 copii au făcut o doză, 8741 două, iar 663 au făcut și boosterul. Din ce s-a vaccinat ieri, 164 de inoculări au reprezentat rapelul 2, iar 261, rapelul 3. Până acum, 247.463 de persoane vaccinate Timiș au făcut și rapelul 2, iar 111.797 de oameni au făcut deja și supra-rapelul. Totalul celor care au ajuns la imunizarea cu schema completă este de 324.250 de persoane.

De luni de zile nu s-a raportat nicio reacție adversă nouă în ceea ce privește Timișul. Numărul reacțiilor adverse a rămas la 155, 0,03% din totalul vaccinărilor făcute. De la începutul campaniei de vaccinare, adică din 27 decembrie 2020, în județul nostru s-au administrat 687.041 de doze din cele a patru vaccinuri autorizate anticovid.

LĂSAȚI UN MESAJ