DISTRIBUIȚI

Inspectoratul de Poliție Județean Timiș a anunțat că s-a deschis dosar penal după incidentele din această după-amiază de la Primăria Municipiului Timișoara. Membrii AUR și Noua Dreapta au pătruns în instituție fără măști, provocând scandal.

Poliția a deschis un dosar penal pentru incidente. ”Cu privire la incidentul, care a avut loc în incinta Primăriei municipiului Timișoara, vă comunicăm ca polițiștii timișoreni s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violarea sediului profesional, în care se efectuează cercetări sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Cei de la Noua Dreaptă au avut aviz de protest pentru ora 14. Membrii AUR s-au alăturat celor de la Noua Dreapta și au pătruns în instituție împreună, fără măști. Protestatarii au discutat doar cu city-managerul Matei Creiveanu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ