DISTRIBUIȚI

Patru ani de zile a fost şicanat, prin acţiuni în instanţă, un apreciat cadru didactic de la Facultatea de Medicină Veterinară a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului “Regele Mihai I al României” din Timişoara. Încă de la instalarea actualei conduceri a USAMVBT, conf. dr. Ioan H., posesorul unui CV impresionant, a încasat rafală după rafală, în interiorul instituţiei fiind de notorietate – din 2016/2017 încoace – şicanele la care cadrul didactic a fost supus.

Ample verificări derulate de publicaţia noastră în rândul resurselor publice de informaţii la care avem acces au confirmat, fără putinţă de tăgadă, faptul că apreciatul cadru didactic a fost supus unor perfide încercări de intimidare. Cărora, din fericire, dascălul nu le-a cedat. Şi a câştigat. Deşi presiuniunile asupra cadrului didactic par să fi încetat, după ce instituţia a pierdut în instanţă, cazul în sine, dar şi gravitatea acestuia, nu pot fi ignorate.

Metoda rectorului Popescu: şicane în instanţă

Ignorând total prevederile imperative ale art. 211 lit. c din Legea 62/2011, USAMVBT l-a acţionat în instanţă pe Ioan H. în 18 octombrie 2016, solicitând instanţei ca dascălul să fie obligat să îi restituie suma de 42.651 de lei (aproximativ 9.460 de euro la data depunerii cererii de chemare în judecată), reprezentând drepturi salariale presupus a fi fost încasate necuvenit în perioada 2009 – 2012. Inutil de analizat dacă Ioan H. datora sau nu respectiva sumă în condiţiile în care, potrivit prevederilor legale anterior menţionate, după cum au constatat magistraţii Tribunalului Timiş şi au reconfirmat cei ai Curţii de Apel Timişoara, USAMVBT a introdus în mod inutil şi abuziv acţiunea împotriva lui H. deoarece dreptul de a recupera orice sume de la acesta, aferente anilor 2009 – 2012, expirase deja în data de 01.03.2015. Mai pe şleau, deşi nu avea dreptul să îi mai solicite vreun leu din 2015, USAMVBT a decis să îl acţioneze în judecată pe Ioan H. după mijlocul lunii octombrie 2016.

Întrucât ne-ar fi greu să credem că onorabilul consilier juridic al USAMVBT nu ar fi cunoscut dispoziţiile legale incidente, promovând acţiunea împotriva lui Ioan H. doar ca să se afle în treabă, singura variantă viabilă rămâne cea a şicanării cadrului didactic. Primul proces, derulat la Tribunalul Timiş, s-a derulat în perioada octombrie 2016 – iulie 2019. Deşi sentinţa civilă, pronunţată cap-coadă în favoarea lui I.H., argumenta prescripţia certă a dreptului material al USAMVT la acţiune, conducerea instituţiei s-a mai distrat o vreme pe nervii cadrului didactic, formulând apel. Care apel, respins de Curtea de Apel Timişoara (prin decizie civilă definitivă), a întins litigiul dintre Universitate şi angajatul său până spre finalul lunii octombrie 2019.

Da, există angajaţi ai statului care, PE BANII STATULUI, îşi permit să poarte un cadru didactic universitar (un OM, până la urmă) prin instanţe cu anii. Din nefericire, astfel de angajaţi pot fi întâlniţi sub conducerea rectorului Cosmin Alin Popescu şi la USAMVBT, acolo unde şicanele în instanţă au devenit o formă de răzbunare pe toţi cei care nu joacă aşa cum spune rectorul în exerciţiu.

Nu l-au lăsat să se plictisească!

În paralel cu drumul său spre victoria în care, printr-o acţiune promovată de USAMVBT doar cu scopul de a-l şicana, conf. dr. Ioan H. nu a fost lăsat să se plictisească. Inclusiv sub semnătura rectorului, instituţia a amânat în mod repetat, nejustificat, înscrierea acestuia, în calitate de membru, în Instituţia Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (IOSUD), deşi Ioan H. îndeplinea cerinţele legale de a fi conducător de doctorat. Lovit de refuzurile repetate ale USAMVBT, cu care deja se războia în instanţă, la finele lunii septembrie 2019, I.H. a acţionat din nou în judecată USAMVBT şi, prin Sentinţa Civilă nr. 37 din 24 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, “pârâtele Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timişoara, prin Rectorul Universităţii, şi Instituţia Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timişoara, prin Directorul Instituţiei” au fost obligate “să emită acte administrative, potrivit competenţelor legale în vederea înscrierii reclamantului, în calitate de membru, în Instituţia Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timişoara”.

În cauză nu a mai fost formulat recurs şi, astăzi, numele conf. univ. Ioan H. poate fi regăsit pe website-ul USAMVBT în lista conducătorilor de doctorat, domeniul Ştiinţe medicale – Medicină Veterinară.

Iată încă o frântură din tabloul USAMVBT al acestor zile. Unii, supuşi rectorului – vedeţi cazul şef lucr. dr. Petru Ioan Dragomir de la Facultatea de Horticultură şi Silvicultură – sunt recompensaţi şi li se dă (contrar prevederilor legale) acces la partea leului din achiziţiile derulate pe proiectele din campus. Alţii, precum conf. dr. Ioan H., au parte de ani şi ani de şicane în instanţă.

În mod evident că, în termen de maxim 24 de ore de la primirea unor eventuale precizări din partea oricăror persoane / instituţii menţionate în prezentul articol, le vom publica în continuarea acestor rânduri, spre o corectă şi completă informare a opiniei publice.

2 COMENTARII

  1. Vrem mai multe dezvăluiri. SS și Tibi ce mai fac? Va spun eu, jignesc si vorbesc urat de toti colegii, in special Tibi, care ne tratează ca pe niste gunoaie.

  2. „Inutil de analizat dacă Ioan H. datora sau nu respectiva sumă…”
    Tocmai, că nu e deloc inutil. E chiar relevant și ține de munca unui jurnalist de investigații să găsească adevărul. Că, să relatăm decizii ale justiției, de-acum mulți ani, poate oricine! (Nu că cei din conducere ar avea aripi de îngeri pe sub hainele scumpe, dar pentru adevăr.)

LĂSAȚI UN MESAJ