DISTRIBUIȚI

Poli nu a avut, per ansamblu, un sezon reușit, dar a fost mai slabă în primăvară decât în toamnă. Un motiv este și faptul că jucătorii veniți sunt sub nivelul celor plecați. Nicolae Croitoru nu apre să regrete deciziile însă, chiar dacă echipa a ajuns la baraj.

Pentru Balsa Rogosic și Stefan Vukoje s-au plătit grile internaționale de 10.000 de euro (!!!), însă randamentul a fost foarte slab. De altfel, nici ceilalți străini de la Poli, Erik Gerbi sau Harrison Devenish-Meares nu avut prestații senzanționale, fiind sub jucătorii români. Rogosic a fost lăsat anul trecut în noiembrie să dea probe de către Zeta Golubovac, clubul său de atunci, iar Stefan Vukoje era liber, deși venea din fotbalul englez. Croitoru încă mai crede în ei. ”Sezonul acesta nu au adus un plus. Nu avem însă un lot atât de numeros încât să nu folosim doi jucători care nu au reușit să se adapteze. Sunt doi jucători pe care pe care noi i-am văzut, pe care i-am dorit Rogosic când a venit în cele două două săptămâni de pregătire, a avut un nivel bun de joc și nu este doar părerea  mea. Vukoje este un jucător tânăr și eu susițn în continuare că are calități. Are o pegătire de bază foarte bună, calitate tehnică, viteză. Faptul că nu a reușit să demonstreze acest lucru este o realitate”, a spus antrenorul despre cei doi.

Însă indiferent de cât de slab au jucta cei doi, ei au prins mereu lotul. Cu românii, nu a fost mereu cazul.În toamnăm pentru că jucau slab, Cosmin Bîrnoi și Daniel Benzar au fost scoși din lot. Ultimul, de supărare, s-a luat și a plecat în SUA! De asemenea, în ianră, antrenorul a renunțat la Roberto Hațegan. vizibil, și într-o zi proastă, Benzar și Hațegan erau epste Rogosic și Vukoje. Nicolae Croirotur are o explicație și penru această situație. ”Benzar nu a fos tîn lot la un meci și el a decis să plece. La Hațegan eu am decis să plece pentru că nu respecta nimic din ceea ce pregăteam. El juca ceea ce știa el”, a explicat antrenorul. Întrebat dacă nu cumva e mai indulgent cu străinii, Croitoru a spus că nu.

Tot în ianră, Poli l-a adus ca împrumut pe Gabriel Plumbuitu. Tânărul nu a avut însă să joace niciun minut. ”Este un jucător născut în 2004, un jucător care care sezonul viitor va fi Under. Am vrut să-i dăm și lui șansa să intre la Iași pe final, dar am primit două goluri și am renunțat să mai intrudcem un fandaș. Am preferat să intre un atacant”, a spus Croitoru despre Plumbuitu.

LĂSAȚI UN MESAJ