Dintr-o greșeală chiar ”interesantă”, salariile șefilor din Primăria Municipiului Timișoara au fost postate pe site-ul instituției, la proiectul de HCL privind modificarea organigramei la Spitalul Municipal. Astfel, s-au făcut publice salariile primarului, viceprimarilor, dar și a unor alți șefi de servicii, precum Sanda Greblă.

Salariile prezentate sunt brute. Conform documentului, Dominic Fritz are un salariu de 23.400 de lei brut. Cei doi viceprimari, Ruben Lațcău și Cosmin Tabără au 20.800 de lei brut, la fel cât primește, tot sau înainte de impozitare, city-managerul Matei Creiveanu. Semnificativ mai mic este salariul arhitectului-șef, Gabriel Almăjan, care figurează cu 12.469 de lei, în timp ce Culiță Chiș apare cu 19.783 de lei. Șeful de cabinet al primarului Fritz, Dan Reșitnec are un salariu brut de 9232 de lei.

Cu voia dumnevoastră, din șefii mai cunoscuți, Sanda Greblă, acum șefa Servivicului de Infrastructură Culturală, are un salairu brut de 14.028 de lei. Așadar, fosta ”pupilă” a vechiului primar Nicolae Robu câștigă mai bine decât arhitectul-șef și decât actualul șef de cabinet al lui fritz. Greblă însăși a fost, în trecut, șefă de cabinet a lui Robu.

Postarea salariilor din greșeală a fost semnatlă de Dan Diaocnu, iar Ruben Lațcău a spus că proiectele vor dispărea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.