Marți, 14 aprilie, a fost ultima zi din prima lună de stare de urgență, care a fost prelungită de astăzi. În Timiș, s-au dat amenzi sub 400.000 de lei, mai puțin față de alte zile. În schimb, a crescut numărul de persoane aflate în carantină și autoizolare în cel mai vestic județ al țării, ajuns la 925.
Potrivit informării trimise de Prefectura Timiș, marți, polițiști au data 167 de amenzi, în valoare de 330.600 de lei pentru nerespectarea restricțiilor de circulație. În ceea ce-i privește pe jandarmi, cei de la Inspectoratul Județean Timiș au dat nouă amenzi, în valoare de 18.000 de lei, iar cei de la Gruparea Mobilă Timișoara au dat 14 sancțiuni, în valoare de 16.000 de lei.
Miercuri dimineața, în Timiș avem 405 oameni plasați în carantină instituționalizată, plus 519 persoane aflate în autoziolare.