Nu a fost loc de surprize în primul meci oficial de handbal din 2023, pierdut de SCM Poli la scorul de 35-24 cu campioana Dinamo București. În mare parte, nu au fost dubii pentru învingătoare, iar Sala ”Constantin Jude” a fost aproape plină la acest meci.
Partida a fost echilibrată în primul sfert, moment în care s-a înregistrat 7-8 pe tabelă, dar și după ce Dinamo a afost într-o situație de inferioritate numerică. Ulterior, echipa bucureșteană s-a desprins, iar la pauză s-a intrat cu 11-17 pe tabelă. Poli nu a reușit să mai recupereze un asemenea avans, air diferența, în mare parte, a continuat să crească în a a doua repriză, coresunzător proporțional cumva și cu diferența de clasament dintre bucureșteni și timișoreni.
Antrenorul Mihai Rohozneanu nu a fost surprins de rezultat. ”S-a întâmplat exact cum ne așteptam. Nu a fost o surpriză pentru noi, deși în sufletul meu și în minte mea am zis că poate reușim mai mult astăzi. Acesta e nivelul la care suntem acum, Privim cu speranță spre viitor, pentru că avem moment foarte bune. Plusul nostru e că suntem o echipă și jucăm până la capăt cu orice adversar. Acesta va fi atuul nostru pe mai departe. Vin niște meciuri grele, ne conentrăm pe ce putem face în așa fel încât la următoarele meciuri să obținem puncte. Teoretic, am jucta fără presiune. Practic, ne doream să facem un emci bun, pentru că nu ai ocazia tot timpul să joci cu echipă de nivelul lui Dinamo. Nu aveam o presiune a punctelor, pentru că era foarte greu de obținut puncte cu Dinamo, dar avem o presiune pentru că riscăm să fie la o diferență mult mai mare dacă nu tratam emciul cu seriozitate”, a declarat antrenorul lui Poli.
Portarul Andrei Lazăr a avut momente când a apărat aruncările foștilor săi colegi. ”A fost o experiență destul de ciudată, pentru că mă aflam pe partea cealaltă a terenului. Eu erma obișnuit să fiu împreună cu ei. Dar e o schimbare, eu consider că este o schimbare bună pentru mine și mă bucur pentru asta. Noi avem o echipă destuld e tânără, consider că în doi ani vom fi capabili să avem un meci mult mai strâns cu ei. Diferența au făcut-o contraatacurile și jocul rapid pe care ei l-au făcut. Ei au făcut jocul rapid pe care îl fac și în Champions League și asta ne-a costat”, a spus jucătorul lui Poli.
Xavi Pascual a avut cuvinte de apreciere pentru tinerii Timișoarei. ”Am respectat foarte mult Timișoara, care are jucători tineri importanți pentru viitorul României. Are și jucători cu multă experiență, precum Fenici și Sadoveac. Dar eu cred că noi am jucat foarte bine în apărare, și dacă jucăm bine în apărare și echipa poate alerga, e dificil să joci contra noastră”, a declarat antrenorul luji Dinamo.
Robert Militatru a punctat că a fost o victorie muncită. ”Pentru asta am venit, am venit să ne asigurăm punctele. A fost o victorie muncită, mai grea decât o arată scorul, dar ne-am făcut treaba în seara aceasta și am luat toate punctele. Tot meciul a fost echilibrat, dar dacă noi ne mobilizăm, și spune cuvântul valoarea echipei până la urmă”, a declarat jucătorul lui Dinamo.
SCM Poli va juca săptămâna viitoare tot acasă, cu CSU Suceava.