De luni, 8 februarie, momentul la care începe semestrul al doilea al anului școlar, școala nu se va mai face exclusiv online în România. Revenirea în bănci se va face în funcție de scenarii, iar în județul Timiș, situația depinde de scenariul din fiecare localitate în parte. O problemă o reprezintă, în județ, deficitul de personal medical care să realizeze triajul epidemiologic.

Conform președintelui țării, localitățile în scenariul verde vor avea o revenire totală la cursuri și la grădinițe. Cele din scenariul galben vor implica prezența fizică la grădiniță, ciclul primar, clasa a VIII-a și a XII-a. Pentru localitățile în scenariul roșu, cum este cazul Timișoarei, se va reveni fizic la grădinițe și ciclul primar. Localitățile carantinate vor face doar cursuri online, dar în momentul de față. nu este cazul în județul nostru. Unitățile s-au pregătit deja cu resurse. ”Unitățile școlare sunt pregătite cu măști, săpun, săpun lichid, dezinfectant pentru mâini, dezinfectant pentru suprafețe. Stocul acoperă trei luni de activitate didactică. Unitățile sunt dispuse să suplimenteze aceste stocuri și, în plus, vor veni stocurile achiziționate în decembrie”, spune inspectoraul școlar general Marin Popescu.

Față de momentul în care se făceau cursuri fizice în trecut, de data aceasta, măsura distanțării în clase nu se va impune, deoarece nu vor exista cursuri în scenariul hibrid, cu jumătate din copii în bănci. Masca va fi obligatorie la or,e inclusiv în pauze. ”Nu mai există obligativitatea păstrătii distanței sociale, masca este obligatorie în timpul activității didactice, atât pentru elevi, cât și pentru profesori”, spune Popescu. În continuare, ei cu boli cronica vor putea rămâne acasă, în mod online. Mai multe informații despre aceste detalii se vor staibli printr-un act emis de Guven în cursul zilei de mâine.

Sigur că scenariile în care sunt încadrate localitățile sunt într-o permanentă dinamică și cele valabile astăzi pot să nu mai fie valabile luni, 8 februarie. Din acest motiv, autoritățile din Timiș vor decide cel târziu sâmbătă lista scenariilor pentru localități, în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. ”Analzia pe care o vom face pentru a anunța va fi vineri, chiar dacă este envoie să convocăm CJSU sâmbătă. Mi-aș dori să convocăm din timp, pentru ca părinții să știe ce au de făcut. Cel târziu sâmbătă vom stabili fiecare scenariu”, a punctat Popescu. Scenariile vor rămâne valabile pentru săptămâna respectivă.

O problemă este deficitul de personal din medicina școlară, pentru triajul epidemiologic. În Timișoara există 77 de oameni din medicina școlară, iar la Lugoj 6, însă în restul Timișului nu există acest personal special alocat. ”Este o problemă legată de persoanlul meical din școli. Aseara am avut o discuție cu directorul direcției de spitale și școli care se ocupă și de medicina școlară. Începând de luni va reveni către unitățile de învățământ personalul medical din zona DSP. Mai ales în zona preșcolară. Există un deficit foarte mare. Am vrea să facem împreună cu Universitatea de Medicină și studenții de acolo un screening, la nivleul zonei rurale și urban-mic”, a explicat șeful IȘJ.

Din semestrul doi vor începe și activitățile remediale, pentru recuperare, în speță, pentru încheierea mediilor celro cu situația neîncheiată. Au fost și cazuri când s-a ajuns la asta nu doar din cauza elevilor, ci și a dispariție cadrelor didactice, prin demisie sau deces. la Topolovăț, o lună copii nu au avut profesor de matematică, deoarece dascălul a decedat dar nu din cauza covid-19.

La zi, ieri, în Timiș, 26 de localități erau în scenariul verde, 45 în cel galben, iar 28 în cel roșu. Numerele se pot schimba până la final de săptămână.

LĂSAȚI UN MESAJ