Primăria Municipiului Timișoara anunță că face săptămâna aceasta plata celor care au lucrat la alegerile locale și europarlamentarele în secțiile din capitala Banatului. Miercuri e ziua când se începe procesul efectiv.
Se plătesc membrii birourilor electorale din secții, adică președinții, vicepreședinții, dar și operatorii de calculator. Fiecare a putut opta dacă vrea plata pe card sau în numerar. Cei care au cerut pe card trebuie să verifice contul începând de mâine, air dacă în următoarele zile nu-și primesc banii sunt rugați să sune la 0256 969.
Cei care au cerut banii în numerar îi pot ridica de miercuri, 3 iulie, până vineri, 5 iulie, inclusiv, după următorul program:
- Miercuri, 3 iulie 2024, între orele 9:00-16:00
- Joi, 4 iulie 2024, între orele 9:00-16:00
- Vineri, 5 iulie 2024, între orele 11:15-16:00








