DISTRIBUIȚI

Direcția Poliției Locale Timișoara face angajări vara aceasta. La concurs sunt scoase cinci posturi libere, la diverse compartimente.

Angajările se fac în cadrul Birourilor Ordine Publică și Intervenție Rapidă, Reclamații Sesizări și Evenimente, Circulație și Serviciului Inspecție Comercială. Iată și condițiile: Cei înscrși să fie cetățeni români sau ai unui stat membru al Uniunii Europene și să aibă peste 18 ani, să fie absolvenți de studii liceale cu diploma de bacalaureat, să aibă vechime în muncă de 5 sau 7 ani, să fie apți din punct de vedere medical și psihologic, să aibă permis categoria B, să aibă aviz psihologic din care să rezulte aptitudinea privind deținerea, portul și folosirea armelor și munițiilor letale sau neletale.

Dosarele celor interesați se depun de azi, 18 iulie, până la data de 8 august inclusiv. Se vor da mai multe probe la angajare. Cele fizice constau în abdomene, proba de alergare de viteză, de alergare de rezistenți și mers pe bicicletă. Se dă și probă de tehnologia informației, adică utilizarea calculatorului, dar și de elgislație, iar la final, urmează un interviu. Cei interesați pot intra pentru detalii pe pagina web a Poliției Locale Timișoara, www.politialoctm.ro, la secțiunea Despre Poliția Locală – Cariera sau pot solicita informații la telefon 0256.206.011.

LĂSAȚI UN MESAJ