DISTRIBUIȚI

Ministerul Afacerilor Interne a scos la concurs noi posturi la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș. Aici se caută 32 de pompieri, care vor fi angajați ca soldați.

Mai precis, cei 32 vor fi angajați pentru Detalamentul 2 de Pompieri Timișoara și Stația de Pompieri Sânnicolau Mare. Candidații trebuie să aibă între 18 și 25 de ani (î,pliniți în acest an), și să aibă cele 10 clase de învățământ obligatoriu terminate. Nu se cer alte studii, dar, firește, candidatul trebuie să fie apt medical, psihologic, dar și fizic. Candiții trebuie să fie cetățeni română, să nu aibă antecedente penale, să nu facă parte din organizații interzise pe teritoriul țării. De asemenea, candidații trebuie să nu aibă firme sau să fie membri de partid, ori să renunțe la această calitate după angajare. La criterii de departajare se va ține cont de experiența anterioară, deținerea calității de soldat profesionist, rezervist sau voluntar, timpul realizat la proba de deplasare în subsolul întunecat și studiile absolvite.

Cei care doresc să ocupe posturile de pompieri vor trece printr-o serie de probe fizice. Prima este cea de Urcare pe scara culisantă, până la etajul doi al turnului de instrucție, cu coboeâre și revenire pe sol. Concurentul trebuie să facă asta în maximum 90 de secunde pentru a fi admis. Urmează apoi proba de deplasare în subsolul întunecat. Candidatul parcurge un traseu de 20 de metri, cu o lățime de 2,5-3 metri, în subsolul întunecat al unei clădiri, cu aparatul de respirat și vizorul obturat. Pe traseu sunt patru obiecte pe care candidatul trebuie să le identifice. Cei admiși trebuie să identifice minimum două obiecte, iar traseul se face în maixmum 3 minute. Un obiec neindeitifcat aduc eo penalizare de 20 de secunde.

În țară, sutn scoase la concurs un total de 1356 de posturi. Detalii despre documentele necesare și concursul de la ISU Timiș găsiți aici.

LĂSAȚI UN MESAJ