Aquatim va întrerupe luni apa în trei localități timișene. Compania de apă-canal va spăla rețeaua de distribuție sau va lucra la conducte.
La Bodo, apa va fi întreruptă pentru operațiune de spălare între orele 8-16. La Mașloc, se fac lucrări la stația de tratare, și apa se întrerue între orele 9-13. În Giroc, se va lucra la conducta de transport de pe Calea Timișoarei, iar apa va fi întreruptă între orele 9-14. La Ohaba Lungă se va spăla rețeaua tot luni, dar apa nu va fi oprită.
La reluarea alimentării, apa poate fi tulbure. Așteptați limpezirea pentru utilizarea în scopuri casnice și stocați-vă necesarul de apă rece pentru orele de întrerupere.