Locuitorii din Deta nu vor avea gaz marți, timp de 14 ore. Delgaz Grid operește alimentare pentru o solicitare a OMV Petrom.
Petrom va lucra la rețeaua proprie de gaz, în condițiile în care compania egstiona gazul extras din sonda de al Partoș, care alimenta Deta. Între orele 6-20, gazul va fi oprit între orele 6-20 la Deta și satul aparținător Opatița. Consumatorii sunt rugați să închidă toate focurile, iar la reluarea să supravegheze arderea pentru 30 de minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).