DISTRIBUIȚI

Lucrările la șantierul pentru extinderea la patru benzi a DJ 691, adică a drumului ce trece prin Dumbrăvița și Giarmata până la urcarea pe autostrada A1, merg în ritmul melcului. Totul se face foarte lent în Giarmata, iar președintele CJT Alin Nica ezită să rezilieze, de teamă să nu piardă finanțarea europeană obținută.

Tot proiectul ar costa 80 de milioane de lei, bani care riscă să se piardă în urma unei rezilieri. Technocer lcurează pe șantierul din Giarmata, iar lucrările de extindere ale drumului decurg foarte anevoios. Alin Nica meditează dacă să rezilieze sau nu contractul. ”Încă nu am reziliat cu constructorul. Am văzut o oacare mișcare acolo. S-a finalizat în sfârșit porțiunea dintre Socar (n.r benzinăria de la sensul giratoriu) și centură. Se circclă normal, pe patru benzi, așa cum eu sper să se circule cât mai rapid până la autostradă. S-a mai lucrat pe porțiunea de la centură până la autostradă, la fundație, partea cosntructivă a noului drum. Nu este ritmul pe care mi-l doresc, sunt probleme în continuare. Ne aflăm în dilemă. În orice situație foarte dificilă, prefer să o cumpătez mai mult, decât să iau o decizie rapidă și pe care să o regret apoi. Încă mai am o fărâmă de speranță că poate se vor accelera lucrările și sper să am dreptate”, spune Nica.

Dacă se va pierde finanțarea, CJT ar trebui să achite costurile și apoi să se îndrepte în instanță împitriva Technocer. „Aici este și chestiunea finanțării. În caz că reziliem există riscul să pierde finanțarea. E o decizie foarte dificilă pentru mine, ca unul care în activitatea mea nu am pierdut nicio finanțare, nu am reziliat niciun contract și acest lucru nu-mi stă în fire. Mă lupt până la capăt să găsesc o soluție. E adevărat că nici partenerii nu ne ajută prea mult, pentru că nu am primti acceptul pentru tronsonul din Dumbrăvița, iar constructorul se prevalează că ar lucra, dar nu are front de lucru. Situația cere multă tărie de caracter, mult stomac să accepți lucruri care nu merg așa cum vrei și în același timp, să ai răbdare să nu ajungi într-un punct care ar pune în pericol întregul proiect. Drumul dorim să-l facem și îl vom face. Dacă vom rezilia contractul ne vom asuma sigur costurile. Poate vom acoperi cu finanțare din fonduri proprii, poate vom aplica pe noul PNI”, a mai spus Nica.

Totuși, discuția la începutul șantierului a fost una firească, ca prin Dumbrăvița, unde, spre deosebire de Giarmata, drumul trece chiar prin centrul comunei, lucrările să înceapă după ce DJ 691 e lărgit la patru benzi în comuna situată lângă urcarea pe autostradă, pentru că altfel, traficul ar fi infernal. Nica insistă încă că s-ar putea începe decopertarea și prin Dumbrăvița, unde trebui școli stâlpii de troleibuz. Liderul CJT recunoaște că asta e o problemă, la fel cu scurgerea apei pluviale, sau faptul că trebuie refăcut studiul de fezabilitate, deoarece e bazat pe un studiu de trafic de acum 6-7 ani. De asemenea, trecerea la nivel de cale ferată nu era prevăzută în lucrare.

Contractul cu Technocer s-a semnat în mandatul lui Călin Dobra.

LĂSAȚI UN MESAJ