Deși se laudă că stă foarte bine în sondaje, acțiunile par să dovedească, de fapt, contrariul. PSD Timiș vrea un protocol de colaborare cu PRO România, de altfel, partid mai mic, care ”conține” o mulțime de oameni plecați din cel mai are partid de stânga al țării.
Alfred Simonis spune că se vor purta discuții cu liderii PRO România Adrian Pau și Nicu Birău. ”Voi cere colegilor din conducerea filialei să mă mandateze pentru a înainte discuții pentru smenarea unui protocol, care va înseamna și ruperea protocolului cu PNL, dar și candidaturi comune la primăriile din județul Timiș. Mi-aș dori ca acest parteneriat să însemne și o majoritate cu PRO România” a spus Simonis. El a mai punctat că într-o săptămânp sau două, lucrurile ar trebui să se tranșeze. La nivel central, Simonis spune că nu s-au purtat discuții cu Victor Ponta pentru a duce lucrurile mai departe, spre o fuziune, adică, practic, o revenire în PSD a multor foști…pesediști.
La alegerile locale din 2020, candidata PSD, Voichița Lăzureanu, fosta directoare a Spitalului de Boli Infecțioase , a ieșit a patra. Pe locul trei a fost Marius Craina, plecat cu supărare din PSD. Sursele spun că medicul ginecolog a fost deranjat că PSD, care era la guvernare, nu a scos al concurs postul său de manager al Spitalului Județean. Simonis spune că acum, Craina, rămas între timp și fără postul de șef de secție la Maternitatea Bega, regretă plecarea la PRO România. ”Nu cred că vede cu ochi răi domnul Craina. Din ce știu eu, regretă că a plecat din PSD. Domnul Craina nu fac parte din conducerea partidului”, a mai spus Simonis despre Craina, ctual consilier local timișorean.
Altfel, PSD are în derulare sondaje pentru a-și stabili candidații la alegerile locale din 2024. Simonis vrea să pară ca și cum, la nivel de județ, PSD stă foarte bine, deși iată, caută ”întăriri”. ”PNL Timiș se gâfâie să fie pe locul 2”, a spus Simonis, încercând să fie enigmatic despre cine e pe primul loc.